Eveniment
SANCȚIUNILE aplicate veterinarului din Aiud care nu a efecuat corect examenul trichineloscopic, în urma căruia s-au îmbolnăvit 21 de oameni

Vă prezentăm comunicatul transmis de purtătorul de cuvânt al Direcției Sanitar Veterinare și pentru Siguranța Alimentelor, dr. Delia Oltean:
Comisia Județeană de Deontologie și Litigii a Colegiului Medicilor Veterinari Alba, întrunită în data de 17.01.2014 la sediul DSVSA Alba, în vederea analizării activității medicului veterinar de liberă practică cu privire la efectuarea în condiții necorespunzătoare a examenului trichineloscopic, a constatat următoarele:
În cadrul exercitării profesiei acesta a încălcat prevederile Legii nr. 160/30.07.1998, precum și dispozițiile Codului de Deontologie Medicală Veterinară, din Regulamentul de Organizare Interioară al Comisiei Superioare de Deontologie și Litigii al Colegiului Medicilor Veterinari, respectiv nu a efectuat examenul trichineloscopic corespunzător cerințelor legale.
Având în vedere aceste aspecte, s-a dispus sancționarea acestuia cu mustrare severă și interzicerea dreptului de a efectua examen trichineloscopic pe o perioada nedeterminată.
Urmăriți Alba24.ro și pe Google News