Connect with us
Advertisement

Eveniment

Săptămâna Luminată: MARŢEA ALBĂ, a treia zi de Paşte. Ce nu ar fi bine să faci astăzi şi ce se dă de pomană

oua paste traditii

Publicat

Săptămâna Luminată continuă cu Marţea Albă, care este şi a treia zi de Paşte. Potrivit tradiţiei şi credinţelor populare, astăzi este bine să se dea de pomană şi să nu se lucreze în gospodării.

Marţea din Săptămâna Luminată se mai numeşte şi Marţea Albă şi era impusă la sate drept zi nelucrătoare. Nu se spală, nu se calcă, nu se face curat. Femeile din multe zone rurale dau de pomană în această zi pasca rămasă de la Paşte şi vin roşu, în amintirea celor trecuţi în nefiinţă.

Femeile dau de pomană pasca și vinul roșu care au rămas de la Paște. De asemenea, în ziua a treia se întorc vizitele făcute în prima zi a Paştelui, iar ouăle se pot ciocni şi „dos cu dos”, precum şi „coastă cu coastă”.

În ultima zi de sărbătoare a Paştelui, în trecut, oamenii obişnuiau să-şi viziteze rudele, vecinii şi prietenii, aceste vizite fiind numite altădată „Umblatul cu pasca“. Obiceiul îşi are originea din vremurile când creştinii umblau şi vesteau Învierea Domnului Hristos.

În unele zone ale ţării, în a treia de Paşte, finii obişnuiau să dăruiască naşilor şi cumetrii între ei nu numai pască, ci şi colaci. În Moldova, în ziua a treia se întorceau vizitele făcute în prima zi a Paştelui.

Potrivit tradiţiei, a doua zi de Paşti este voie să se ciocnească ouăle roşii şi „cap cu dos”, a treia zi fiind permisă şi ciocnirea „dos cu dos”, precum şi „coastă cu coastă”.

Exista şi o credinţă potrivit căreia firimiturile care rămâneau de la mesele de Paşti era bine să fie păstrate. Îngropate, din ele ar răsări o planta numită cucoană sau maruncă, plantă bună de pisat şi de pus în băutură atunci când o femeie vroia să facă copii.

Tot în Marţea Albă au loc uscarea şi sfărâmarea Sfântului Agneţ (pâinea de împărtăşanie), sfinţit în cadrul Liturghiei Sfântului Vasile din Sfânta şi Marea Joi, din Săptămâna Patimilor. Al doilea Agneţ este uscat şi sfărâmat după o rânduială specială. După ce este sfărâmat, este aşezat într-un chivot pe Sfânta Masă din Altar. Acest Agneţ este folosit de-a lungul întregului an pentru împărtăşirea bolnavilor sau a celor care nu pot merge la biserică din motive bine întemeiate.

Celelalte zile din Săptămâna Luminată

Miercurea din Săptămâna Luminată poartă numele de Sfânta Mercurie. Bărbaţii se duc să muncească la câmp, însă femeile au interdicţie. Conform tradiţiei, nu este bine să munceşti de „nunta şoarecilor”. Asta ar însemna să aduci rozătoarele în casă şi să te lipseşti restul anului de bucate pe masă.

Joia din Săptămâna Luminată mai e numită şi Joia Verde, o zi în care se cinstesc holdele, grădinile şi grânele. Cine munceşte în această zi aduce asupra casei nenorocul, seceta şi dăunătorii în livezi. „Joia Rea”, cum mai este denumită această zi, cere un ritual al morţilor. 44 de găleţi cu apă sunt cărate de o persoană, 2 lumânări se aprind la toate cele 4 capete, iar apa astfel „sfinţită” se varsă apoi în fântâna din curte.

Vinerea din Săptămâna Luminată poartă numele de Vinerea Scumpă sau Fântăniţa. Este sărbătoarea Izvorului Tămăduirii. Vinerea Scumpă este în contrast direct cu Vinerea Neagră sau Vinerea Mare, de dinaintea Paştelui. Legendele spun ca Maica Domnului a construit o fântână care avea apă doar în Vinerea Scumpă, căci acea apă era dătătoare de viaţă.

Rânduieli speciale în Săptămâna Luminată

În Săptămâna Luminată, zilele de miercuri și vineri sunt zile cu „harți”. Conform Tipicului Sfântului Sava, miercurea și vinerea, în perioada cuprinsă între Învierea Domnului și Duminica Tuturor Sfinților (prima dupăRusalii), este „dezlegare la pește”.

De asemenea, de la Învierea Domnului și până la Rusalii, nu se fac metanii, ci doar închinăciuni.

Începând din Duminica Sfintelor Paști și până la Înălţarea Domnului, la Liturghie se cântă Axionul Paștilor, „Îngerul a strigat”, iar credincioșii se salută cu cuvintele „Hristos a Înviat!” și răspund „Adevărat a Înviat!”

În Săptămâna Luminată nu se citește Psaltirea și nu se fac parastase pentru cei trecuți la cele veșnice, slujbele fiind reluate după Duminica Tomii.

Slujbele de înmormântare din Săptămâna Luminată, sunt oficiate după o rânduiala specială. Slujba înmormântării este înlocuită de slujba Învierii. Așadar și cântările acestei slujbe vorbesc de biruința Vieții asupra morții.

Marți, în Săptămâna Luminată, au loc uscarea și sfărâmarea Sfântului Agneț, sfințit în cadrul Liturghiei Sfântului Vasile din Sfânta și Marea Joi, din Săptămâna Patimilor. Al doilea Agneț este uscat și sfărâmat după o rânduiala specială. După ce este sfărâmat, este așezat într-un chivot pe Sfânta Masă din Altar. Acest Agneț este folosit de-a lungul întregului an pentru împărtașirea bolnavilor sau a celor care nu pot merge la biserică din motive bine întemeiate.

În vinerea din Săptămâna Luminată, de Izvorul Tămăduirii, se obișnuiește ca după otpustul Sfintei Liturghii să se săvârșească slujba sfințirii celei mici a apei.

Tradiții în Săptămâna Luminată

Se spune în popor că Săptămâna Luminată este consacrată morţilor. Aceasta este denumită şi Săptămâna Blajinilor sau Paştile Morţilor. Cei care mor în ziua de Paşti şi în prima săptămână de după Paşti merg direct în rai, indiferent de păcatele pe care le-au comis, pentru că lumina şi uşile raiului sunt deschise, iar cele ale iadului sunt închise, potrivit unor credinţe populare. Altele descriu că acela care se naşte în această săptămână va fi un om norocos.

De asemenea, odată cu sărbătoarea Învierii se deschid mormintele şi spiritele morţilor părăsesc cimitirele pentru a petrece sărbătorile împreună cu cei vii. De aici şi alte obiceiuri, precum aprinderea focurilor pentru morţi, dar şi pentru vii, pe dealuri sau în preajma bisericilor, unde se află şi cimitirele.

Focul are un rol apotropaic, adică de îndepărtare a spiritelor malefice. O altă tradiţie spune că spiritele morţilor vin să se încălzească la aceste focuri.

Totodată, în a doua zi din Săptămâna Luminată, există, mai ales înspre vestul țării, un ritual numit Jocul Lioarelor. Fetele tinere fac jurământ că se vor ajuta una pe cealaltă de acum încolo, o promisiune de prietenie pe viaţă.

surse: romaniatv.net, crestinortodox.ro

Urmăriți Alba24.ro și pe Google News

Comentează

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *







ȘTIREA TA - trimite foto/video la Alba24 prin Facebook, WhatsApp, sau prin formularul online.

Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement