Connect with us
Advertisement

Actualitate

„Săptămâna mișcării în România”: Proiect legislativ pentru organizarea de activități și concursuri pentru tineri

Publicat

Mai mulți parlamentari propun ca Ministerul Tineretului și Sportului să organizeze, în fiecare an, „Săptămâna mișcării în România”, pentru atragerea copiilor către practicarea exerciților fizice în mod regulat. 

Propunerea legislativă pentru completarea Legii educației fizice și sportului nr.69/2000 a fost înregistrată la Senat pentru dezbatere în 18 iunie.

Inițiatorii, un grup de parlamentari de la PSD, propun ca Ministerul Tineretului și Sportului să poată organiza și coordona în fiecare an „Săptămâna mișcării în România”.

De asemenea, la nivel național, unitățile administrativ teritoriale vor putea aloca sume în baza unor protocoale, în vederea susținerii acțiunilor desfășurate în cadrul evenimentului. Potrivit proiectului, acțiunile vor fi centralizate și coordonate de către Ministerul Tineretului și Sportului.

„Săptămâna mișcării în România” va avea rolul de a atrage cât mai mulți copii către practicarea exerciților fizice în mod regulat, dar și de a crea o bază solidă de selecție pentru sportul de performanță prin concursurile organizate în cadrul programului.

Conform Raportului Național de Sănătate a Copiilor și Tinerilor, prezentat de Institutul Național de Sănătate Publică, la nivel național, 2 din 10 elevi nu participă la orele de educație fizică din școală, frecvența neparticipării crescând cu înaintarea în vârstă.

sursa: senat.ro

foto: pixabay

Urmăriți Alba24.ro și pe Google News

Comentează

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *







ȘTIREA TA - trimite foto/video la Alba24 prin Facebook, WhatsApp, sau prin formularul online.

Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement