Uncategorized
„Săptămâna mobilităţii europene”: Albaiulienii, invitaţi să meargă pe jos sau cu bicicleta. Vineri, angajaţii de la Agenţia de Mediu renunţă la maşină
Joi, începând cu ora 14.00, din faţa Catedralei Reîntregirii se dă startul acţiunii „Pedelează pentru sănătatea ta”, în cadrul „Săptămânii Mobilităţii Europene” la Alba Iulia. Cu bicicleta, pe jos sau pe role, cetăţenii pot participa la eveniment pentru a dovedi că ştiu ce importantă este mişcarea pentru sănătate. Vineri, cei 40 de angajaţi ai Agenţiei pentru Protecţia Mediului Alba vor înlocui maşina personală cu bicicleta sau cu alt mijloc de transport public, pentru a ajunge la locul de muncă.
Potrivit directoarei Agenţiei pentru Protecţia Mediului Alba, Mihaela Dehelean -Mih, joi, cei care doresc să participe la acţiune sunt invitaţi în faţa Catedralei Reîntregirii din Alba Iulia, pentru a face un tur al Cetăţii, cu bicicleta, pe jos sau pe role. Aceasta a declarat că va participa la această acţiune pe role. În cazul în care afară va ploua, acţiunea nu va avea loc.
În fiecare an, în perioada 16 – 22 septembrie, se sărbătorește “Săptămâna mobilității europeane”. Scopul campaniei este de a încuraja autorităţile publice locale să promoveze măsuri de transport durabile, iar cetățenii să folosească mijloace alternative de transport, pentru îmbunătățirea mediului și calităţii vieții în orașe.
Tema principală din acest an este “Aer curat – Mișcarea ta”. Aerul fără impurități duce la o viață mai lungă, dovedindu-se că reduce riscul problemelor de sănătate respiratorii și cardiovasculare. În schimb, aerul îmbâcsit cu poluanți, cum ar fi pulberile în suspensie și dioxidul de azot, crește riscul bolilor pulmonare.
Organizatorii susţin că naveta la locul de muncă s-ar putea face mai degrabă cu bicicleta, decât cu mașina sau se poate opta pentru transportul public. Una dintre cele mai bune alegeri pentru o sănătate mai bună rămâne mersul pe jos.
Agenţia pentru Protecţia Mediului Alba va desfăşura în “Săptămâna mobilităţii europene” acţiuni de promovare a mobilității durabile: pe lângă turul Cetății Alba Carolina folosind mijloace nepoluante de transport şi acţiunea “În oraş fără maşina mea”, vor fi organizate acţiuni educative în școli şi distribuite materiale informative.
Vineri, în cadrul acţiunii „În oraş fără maşina mea”, angajaţii agenţiei vor uita pentru o zi de mijlocul de transport pe patru roţi şi se vor deplasa la serviciu pe jos, cu bicicleta sau cu autobuzul.
foto: arhivă
Urmăriți Alba24.ro și pe Google News