Actualitate
Săptămâna Patimilor – JOIA MARE: Cina cea de Taină, rugăciunea din Grădina Ghetsimani și prinderea lui Iisus
A patra zi din Săptămâna Mare / Săptămâna Patimilor sau Joia Mare este ziua în care se rememorează Cina cea de Taină. Atunci, Mântuitorul le-a spălat picioarele ucenicilor şi le-a dat porunca: “Să vă iubiţi unul pe altul, precum Eu v-am iubit pe voi.
Prin aceasta vor cunoaşte toţi că sunteţi ucenicii Mei, dacă veţi avea dragoste unii faţă de alţii”. De asemenea, tot joi a avut loc rugăciunea din Grădina Ghetsimani și prinderea lui Iisus.
Citește și MESAJE de PAŞTE 2014: Cele mai frumoase gânduri pentru prieteni, familie şi colegi, de Învierea Domnului
În Joia Mare din Săptămâna Patimilorare loc slujba cunoscută sub numele de Denia celor 12 Evanghelii. În unele mânăstiri, la sfârşitul Sfintei Liturghii, există obiceiul ca stareţul să spele picioarele a 12 dintre călugări, în amintirea gestului făcut de Mântuitorul Iisus Hristos la Cina cea de Taină. Din Joia Mare până în ziua de Paşti, nu se mai trag clopotele la biserici, ci doar se bate toaca.
Credincioşii participă joi seara, simbolic, la arestarea, judecarea, condamnarea, batjocorirea şi răstignirea Mântuitorului.
Tradiții și datini în Joia Mare
Tradiţia spune că nu este bine să dormi în Joia Mare, căci cine doarme în aceasta zi va rămâne leneş un an întreg. Dacă doarme o femeie, va veni Joimăriţa care o va face incapabilă de lucru tot anul. Se mai spune că morţii vin în fiecare an în această zi la vechile lor locuinţe, unde stau până în sâmbăta dinainte de Rusalii.
În Joia Mare, se fac focuri în curtea casei, pentru ca morţii să se poată încălzi. Focul din Joia Mare, se face aprinzând pentru fiecare mort câte o grămăjoara, daca vreţi să fie şi ei luminaţi pe lumea cealaltă în unele locuri se duc la biserică băuturi şi mâncăruri, care se sfinţesc şi se dau de pomană, pentru sufletul morţilor. De asemenea, în alte părţi se împart la biserică colivă şi colaci.
În unele zone, în această zi se înroşesc ouăle, afirmându-se că ouăle roşite şi fierte în aceasta zi nu se strica pe tot parcursul anului, chiar mai mult, nu se vor strica niciodată. O altă tradiţie specifică acestei zile este nunta sau măritarea urzicilor, ceea ce înseamnă înflorirea şi, implicit, încetarea acestora de a mai fi bune de mâncat. (Sursa: petrutapop.ro)
Urmăriți Alba24.ro și pe Google News