Actualitate
„Săptămâna prevenirii criminalităţii”: Recomandări de la poliţiştii din Alba, adresate locuitorilor, pentru a nu deveni victime ale cazurilor de furt sau tâlhărie
Campania „Săptămâna prevenirii criminalităţii”, iniţiată de Inspectoratul de Poliţie al Judeţului Alba este în plină desfăşurare. Miercuri şi joi, poliţiştii au susţinut activităţi de informare a locuitorilor pentru a preveni cazurile în care pot deveni victime ale infracţiunilor de furt sau tâlhării.
Miercuri a fost zi rezervată prevenirii infracţiunilor de furt din locuinţe, din autovehicule, dar şi prevenirea furturilor din case de vacanţă. Poliţişti din cadrul Compartimentului de Analiză şi Prevenire a Criminalităţii, poliţiştii de proximitate, cei cu atribuţii în domeniul sistemelor de securitate şi de la posturile de poliţie rurală au desfăşurat activităţi de informare a cetăţenilor şi a reprezentanţilor asociaţiilor de proprietari, cu privire la măsurile de securitate ce le pot lua pentru a nu deveni victime ale infracţiunilor de furt.
Pentru prevenirea furturilor din locuinţe, Inspectoratul de Poliţie Judeţean Alba recomandă:
– Nu primiţi în casă persoane necunoscute care oferă spre vânzare diverse bunuri!
– Nu lăsaţi uşa descuiată nici pe timpul zilei, nici pe timpul nopţii, chiar dacă vă aflaţi la domiciliu!
– Când plecaţi de acasă, încuiaţi uşile şi ferestrele! Asiguraţi anexele!
– Nu vă lăudaţi cu bunurile de valoare şi sumele de bani pe care le deţineţi!
Joi, poliţiştii au desfăşurat activităţi de informare privind tâlhăriile. Au fost prezenţi în zonele aglomerate (pieţe, centre comerciale şi parcările acestora, autogări şi mijloacele de transport în comun), informând cetăţenii asupra importanţei respectării măsurilor de prevenţie.
Pentru prevenirea infracţiunilor de furt şi tâlhărie, Inspectoratul de Poliţie Judeţean Alba recomandă:
– Fiţi atenţi la genţi, poşete şi buzunare în zonele aglomerate din pieţe, gări, autogări, supermarketuri!
– Ţineţi, pe cât posibil, genţile şi poşetele aşezate în faţă!
– Nu păstraţi banii, telefoanele mobile şi cardurile în buzunarele exterioare ale vestimentaţiei!
– Nu purtaţi la vedere bijuterii de valoare;
– Nu vă deplasaţi neînsoţiţi, pe timp de noapte, în zone neiluminate sau rău famate;
Activităţile cuprinse în programul “Săptămânii Prevenirii Criminalităţii”, ediţia a VII-a continuă vineri, cu activităţi de informare şi educaţie rutieră. Tot vineri, începând cu ora 10,00, în zona Schit din Alba Iulia se va desfăşura concursul de orientare sportivă la care vor participa elevi din clasele V-XII ai şcolilor din judeţul Alba.
Urmăriți Alba24.ro și pe Google News