Uncategorized
Săptămâna prevenirii criminalităţii: Elevii din Alba Iulia, preveniţi despre delincvenţa juvenilă şi victimizarea minorilor
Campania „Săptămâna Prevenirii Criminalităţii”, organizată de Inspectoratul de Poliţie Judeţean Alba a continuat în zilele de 27 şi 28 septembrie, cu activităţi dedicate prevenirii delincvenţei juvenile şi victimizării minorilor.
În cursul celor două zile, poliţiştii de la Compartimentul de Analiză şi Prevenire a Criminalităţii împreună cu reprezentanţi ai Centrului de Prevenire, Evaluare şi Consiliere Antidrog Alba şi ai Agenţiei Naţionale Împotriva Traficului de Persoane – Centrul Regional Alba au participat la întâlniri interactive cu elevi din de la patru licee din municipiul Alba Iulia, pentru pregătirea antiinfracţională şi antivictimală a acestora.
Principalele teme abordate au fost: „Prevenirea consumului de substanţe noi cu proprietăţi psihoactive, în rândul adolescenţilor”, „Prevenirea traficului de persoane”, „Cauzele şi consecinţele delincvenţei juvenile” şi „Prevenirea violenţei în unităţile de învăţământ”.
În cadrul acestor activităţi, elevii au avut ocazia să vizioneze un film de scurt metraj privind consumul de substanţe cu proprietăţi psihoactive şi repercusiunile acestuia asupra sănătăţii fizice şi mentale.
Vizionarea filmului a fost urmată de dezbateri pe tema consumului şi traficului de droguri. De asemenea, elevii au aflat vârsta de la care răspund penal şi contravenţional şi măsurile de sancţionare ce li se pot aplica minorilor în cazul în care aceştia comit fapte antisociale.
Nici copiii din centrele de protecţie rezidenţiale şi centrele educaţionale, din municipiul Alba Iulia şi oraşul Ocna Mureş nu au fost uitaţi. Poliţiştii de prevenire au fost prezenţi în aceste centre, unde principalul subiect discutat a fost abandonul şcolar.
Elevii au manifestat un real interes faţă de temele dezbătute, intervenind cu întrebări, propuneri, soluţii. Totodată, acestora le-au fost distribuite materiale informativ-preventive şi le-au fost adresate recomandări pentru a nu deveni autori sau victime ale infracţiunilor.
Activităţile cuprinse în programul „Săptămânii Prevenirii Criminalităţii” au fost desfăşurate şi de poliţişti din toate municipiile şi oraşele judeţului, precum şi de poliţiştii din mediul rural, care au fost prezenţi în unităţile de învăţământ din judeţ, aceste acţiuni urmând a fi desfăşurate şi în zilele următoare, conform calendarului.
Urmăriți Alba24.ro și pe Google News