Connect with us
Advertisement

Actualitate

Săptămâna aceasta: Acţiuni de dezinsecţie pe domeniul public din Alba Iulia

Publicat

În perioada 4 mai – 14 mai 2012, Primăria  Municipiului Alba Iulia organizează, prin S.C. „Coral Impex” SRL, tratamente de dezinsecţie pe domeniul public al municipiului. Perioada de execuţie a acestora se poate prelungi, în funcţie  de condiţiile meteorologice, respectiv dacă vor fi precipitaţii.
Organizatorii precizează că substanţele insecticide folosite sunt avizate de Ministerul Sănătăţii, prin Comisia Naţională a Produselor Biocide şi că acestea sunt biodegradabile.
Tratamentele pentru dezinsecţie vor fi aplicate dimineaţa, între orele 5.00 – 9.00 şi seara, între orele 21.00 – 1.00.
Informaţii suplimentare  oferă „Coral Impex”, telefon 0258.811.336, e-mail: coral_albaiulia@coralimpex.ro.

Dezinsecţia este acţiunea de prevenire sau de combatere a artropodelor vectoare de germeni patogeni sau dăunătoare (direct sau indirect) – cum sunt căpuşele, ţânţarii, muştele, gândacii, puricii, ploşniţele. Printre bolile transmise de insecte se numără: malaria, febra galbenă, meningita (West Nile – transmisă de ţânţari), febra butonoasă, boala Lyme – transmise de căpuşe, toxinfecţii alimentare (prin bacteria E colli – transmisă de muşte), pesta, tifosul murin (transmisă de purici).

Dezinsecţia împotriva insectelor târâtoare – precum gândacii, puricii, ploşnitele – se efectuează pe tot parcursul anului, iar dezinsecţia împotriva insectelor zburătoare, cu excepţia dăunătorilor de depozit se face începând cu luna martie, până în octombrie – noiembrie, în funcţie de temperatura mediului ambient.

Urmăriți Alba24.ro și pe Google News

Comentează

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *







ȘTIREA TA - trimite foto/video la Alba24 prin Facebook, WhatsApp, sau prin formularul online.

Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement