Connect with us
Advertisement

Actualitate

FOTO: Mii de persoane la „Sărbătoarea Mierii” de la Blaj. Vezi programul evenimentelor şi lista expozanţilor

Publicat

Cel mai mare târg apicol din România și-a deschis porțile joi, la Blaj, pentru toți pasionaţii de apicultură, dar şi pentru cei 5.000 de vizitatori, așteptați la „Sărbătoarea mierii”.

„Mă bucur că în fiecare an, la sfârșit de martie, Blajul se transformă în « polul național al mierii ».Le dau întâlnire tuturor la un eveniment de ținută care și-a câștigat renumele în rândul apicultorilor. Mă mândresc cu faptul că, pentru două zile, orașul nostru beneficiază de toată atenția pozitivă pe care o poate genera un astfel de eveniment”, a declarat primarul Gheorghe Valentin Rotar.

Organizatorii manifestării sunt, pentru al șaselea an consecutiv, Apidava, Asociaţia „Mierea Românească”, Consiliul Local Blaj şi Consiliul Judeţean Alba. Anul acesta, „Sărbătoarea mierii” găzduieşte 150 de expozanţi, producători externi, comercianți de produse apicole, dar și de utilaje din 12 ţări precum: China, Polonia, Israel, Marea Britanie, Italia.

Noutatea acestei ediții o reprezintă focusarea pe secțiunea de business. Organizatorii iși propun să pună la aceeași masă mai mulți oameni de afaceri din diverse țări, având în vedere că la eveniment și-au anunțat participarea toți marii procesatori de miere din România, dar și reprezentanții celor mai importante asociații apicole din țară.

Anul acesta, „Sărbătoarea Mierii” oferă vizitatorilor care cumpără un produs de la orice expozant participant la târg posibilitatea de a participa la o tombolă cu premii în valoare de peste 1.000 de euro, constând în produse și echipamente apicole.

În zilele de 21 și 22 martie, locul de desfăşurare al târgului este principala arteră comercială din Blaj, pe Bulevardul Republicii, de la intersecţia cu strada Popa Şapcă până la intersecţia cu strada Gheorghe Doja. Punctul central va fi scuarul din faţa Centrului Cultural „Iacob Mureşianu”, aici urmând să se desfăşoare principalele momente artistice.

Deschiderea oficială a târgului va avea loc joi dimineaţă la ora 10.00 în prezenţa preşedintelui CJ Alba, Ion Dumitrel, a primarului Gheorghe Valentin Rotar, a managerului Apidava, Victor Mateş şi a altor oficialităţi.

Program

Joi, 21 martie 2013

– ora 10.00 Deschiderea oficiala a evenimentului pe scena din faţa Centrului Cultural

* târg cu vânzare: (peste 130 de firme expozante din ţară şi străinătate):

– produse apicole: miere, vin cu miere, produse apiterapeutice, alte produse naturiste

 

– produse tradiţionale româneşti: carne, brânzeturi, produse de panificaţie şi patiserie, produse artizanale/ plante decorative.

* expoziţie de echipamente, utilaje şi alte materiale pentru apicultură;

* degustări de miere şi cocktailuri apicole, vinuri şi produse tradiţionale

* secţiune de comunicări şi dezbateri pe teme de interes pentru domeniul apicol, în prezenţa invitaţilor de la Ministerul Agriculturii, APIA, ANSVSA şi ANARZ

– ora 12.00 Caravana APDRP – Campania “PNDR vine în satul tău” –  expoziţie de fotografii şi picturi cu teme apicole (Centrul Cultural “Iacob Mureşianu” Blaj)

-orele 13.00 – 20.00 – Spectacol în aer liber

Vineri, 22 martie, zi dedicată copiilor: concursuri, jocuri, recitaluri

Urmăriți Alba24.ro și pe Google News

1 Comentariu

1 Comentariu

  1. Pingback: Campania “Caravana fondurilor europene pentru satul românesc”, lansată la Târgul “Sărbătoarea Mierii“ de la Blaj | Alba24

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *







ȘTIREA TA - trimite foto/video la Alba24 prin Facebook, WhatsApp, sau prin formularul online.

Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement