Actualitate
Șapte artiști populari din Alba, declarați „Tezaure Umane Vii”, decorați de președintele Klaus Iohannis pentru merite culturale deosebite
În contextul aniversării a 70 de ani de la înfiinţarea UNESCO, organizaţie ce a lansat Programul Tezaure Umane Vii, personalitățile din județul Alba care au primit acest titlu, adevărate comori de înţelepciune, pricepere şi talent, sunt invitaţi în data de 9 noiembrie 2015 la o ceremonie ce va avea loc la Palatul Cotroceni unde vor fi decoraţi de către președintele Klaus Iohannis pentru merite culturale deosebite.
Începând cu anul 2009 România aderă la acest program prin care sunt recunoscuţi aceşti oameni speciali prin intermediul cărora cultura noastră populară trece din trecut spre viitor respectând mărcile noastre identitare şi păstrând nuanţele de diferenţiere zonală.
Începând cu anul 2010 Centrul de Cultură Augustin Bena Alba a aderat la Programul TEZAURE UMANE VII propunând spre aprobare comisie 7 dosare. Toate cele 7 dosare au fost aprobate, Alba devenind astfel judeţul cu cele mai multe Tezaure Umane Vii. Aceştia sunt:
în anul 2010 – Maria Deac Poenaru, pictoriţă de icoane din Laz ( decedată în luna aprilie a acestui an la vârsta de 92 de ani)
în anul 2011 – Olivia Tima, ţesătoare din Sălciua şi Constantin Perţa, cioplitor din Ceru Băcăinţi
în anul 2013 – Gligor Nicodim, dogar din Vidra şi Nicolae Munteanu, iconar din Vinerea
în anul 2014 – Mariana Gligor, tulnicăreasă din Câmpeni şi Nicolae Coroiu, cântăreţ la ţiteră din Avram Iancu
Programul TEZAURE UMANE VII este o iniţiativă UNESCO privind salvgardarea, păstrarea şi transmiterea patrimoniului cultural imaterial şi vizează pe de o parte creşterea gradului de recunoaştere şi vizibilitate a păstrătorilor şi transmiţătorilor elementelor de patrimoniu cultural imaterial în comunităţile din care fac parte, în rândul specialiştilor şi în cadrul unor manifestări cu public larg, iar pe de altă parte programul urmăreşte identificarea acelor persoane care transmit măcar un element de patrimoniu imaterial, în forma şi cu mijloacele nealterate contribuind astfel la asigurarea viabilităţii acestuia.
Urmăriți Alba24.ro și pe Google News