Eveniment
Șapte candidați în bătălia internă din PSD pentru Primăria municipiului Alba Iulia. Un singur nume ”desecretizat”
Şapte membri PSD își doresc să candideze la Primăria municipiului Alba Iulia, în cadrul alegerilor ce vor avea loc anul viitor. Este declaraţia deputatulului Ioan Dîrzu, făcută joi, în conferinţă de presă. Totodată, acesta a confirmat un singur nume dintre cei șapte, respectiv deputatul Călin Potor, prezent și el la conferință.
”Am făcut o analiză legată de ultimele candidaturi ale lui Mircea Hava la Primărie și este într-un trend descendent. În 2004 a avut cel mai mare scor, aproximativ 70%, în 2008 a ajuns la 65%, iar în 2012 a ajuns la 49%, fiind în pericol să fie detronat de Călin Potor, la o diferență de aproximativ 13 procente”, a transmis consilierul local Daniel Zdrânc.
Preşedintele PSD Alba, deputatul Ioan Dîrzu a precizat că a avut loc o întâlnire în cadrul organizației municipale a partidului unde șapte membri și-au anunțat dorința de a candida la fotoliul de primar al municipiului Alba Iulia.
”Avem șapte colegi care își doresc să candideze la Primăria municipiului de reședință, dintre care cinci pot câștiga oricând. Acesta este mesajul meu pe care îl transmit edilului de Alba, șapte doritori din care cinci îl bat. Urmărind trendul diferențelor de vot au mai rămas 13 procente, care cred că și la un primar bun, după atâtea mandate, este normal să piardă alegerile”, a transmis Dîrzu.
Cu toate acestea, deputatul a ”desecretizat” numele unui singur candidat, în postura lui Călin Potor, lăsând să se anticipeze care sunt ceilalți șase candidați. ”Sunt șapte intenții printre care și domnul Călin face parte”, a precizat Dîrzu.
”Intenția sau dorința unui membru de partid de a accede pe o anumită funcție trebuie până în final să fie dublată de capacitatea lui reală de a câștiga și de dorința colegilor lui. Cu toții ne aflăm pe bloc-starturi”, a transmis deputatul Călin Potor.
Potrivit lui Ioan Dîrzu, PSD Alba Iulia realizează un sondaj intern în organizație și un sondaj extern în municipiu, pentru a afla care dintre cei șapte candidați este cel mai potrivit pentru a candida la funcția de primar. ”Vrem să facem studii profesionale, nu doar după ureche. Cel mai bun merge la bătaie, susținut de o echipă întreagă”, a transmis deputatul.
Călin Potor a intervenit spunând că numirea candidaților, practic ieșirea lor la bătaie, se face conform statutului partidului. ”Avem un termen, în septembrie, când o să votăm cu toții și o să putem să spunem, acesta este candidatul nostru, la Alba Iulia, la Blaj, la Aiud, la Cugir etc.”, a mai transmis Potor.
Dîrzu a completat precizând că, până la aflarea candidatului ales, ”membrii partidului își vor face cunoscută intenția și probabil că și proiectele”.
La conferința de presă organizată de PSD au fost prezenți deputatul Ioan Dîrzu, deputatul Călin Potor și consilierul local Daniel Zdrânc.
Urmăriți Alba24.ro și pe Google News
ahl
joi, 14.05.2015 at 15:02
Sigur ca da! deputatul Potor, unul dintre initiatorii pensilor speciale pentru parlamentari!
antonio
joi, 14.05.2015 at 15:03
Deputatul Potor, initoatorul proiectului de lege cu pensii speciale pentru parlamentari!