Connect with us
Publicitate

Administrație

Șapte funcționari ai Casei de Pensii Alba, acuzați de neglijență în serviciu, ACHITAȚI de Curtea de Apel

casa de pensii alba

Publicat

Sentință definitivă dată de Curtea de Apel Alba în cazul celor șapte funcționari publici ai Casei de Pensie Alba Iulia. Curtea a pronunțat în ședința din data de 18 martie achitarea celor șapte funcționari pentru acuzația de ”neglijență în serviciu”.

În 2016 Ionel Mihăilă, Viorica Popa, Smaranda Oltean, Eugenia Victoria Pitic, Victoria Gabor, Daniel Mircea Suciu şi Dan Corneliu Petcu au fost trimiși în judecată pentru ”neglijență în serviciu”. Faptele de care au fost acuzaţi au avut loc în perioada 2009 – 2011, iar, potrivit procurorilor, aceştia şi-ar fi îndeplinit în mod defectuos atribuţiile de serviciu, din culpă, în sensul că nu ar fi verificat legalitatea şi corectitudinea documentelor aflate la dosarele de pensie, cu consecinţa stabilirii în favoarea mai multor solicitanţi a unor pensii într-un cuantum mai mare decât li se cuvenea.

Fondul s-a judecat în decembrie 2017 la Judecătoria Alba Iulia, unde au fost achitați doi dintre inculpați, pentru alți trei s-a aplicat o sancțiune administrativă în valoare de 1.000 lei iar în cazul ultimilor doi a intervenit prescripția.

Curtea de Apel Alba a hotărât în urma sedinței de astăzi aplicarea achitării definitive pentru toți cei șapte funcționari publici implicați în dosar pe motiv că fapta pentru care au fost acuzați nu este prevăzută de legea penală.

 Înlătură dispoziţiile privind obligarea inculpaţilor sus menţionaţi la plata cheltuielilor
judiciare către stat la urmărire penală şi în cursul judecării în faţa instanţei de fond, aceste
cheltuieli urmând să rămână în sarcina statului, în temeiul art. 275 al.3 C.pr.pen. Menţine
celelalte dispoziţii ale sentinţei penale atacate. Respinge ca nefondat apelul declarat de
Parchetul de pe lângă Judecătoria Alba – Iulia împotriva aceleiaşi sentinţe penale. În baza art.
275 al.3 C.pr.pen. cheltuielile judiciare avansate de stat în apel rămân în sarcina acestuia.
Definitivă. Pronunţată în şedinţa publică din 18.04.2018. se arată în minuta ședinței din cadrul Curții de Apel

Minuta completă a ședinței în care s-a luat decizia de achitare în cadul Curții de Apel Alba:

I. În baza art. 396 al.5 C.pr.pen. raportat la art. 16 al.1 lit.b teza I C.pr.pen. achită pe inculpata Gabor Victoria de sub învinuirea săvârşirii infracţiunii de neglijenţă în serviciu, prevăzută şi pedepsită de art. 249 al.1 C.pen. din 1968 cu aplicarea art. 5 C .pen. (cu referire la dosarul de pensionare al numitului Matei Emilian).
II. În baza art. 396 al.5 C.pr.pen. raportat la art. 16 al.1 lit.b teza I C.pr.pen. achită pe inculpata Pitic Eugenia Victoria de sub învinuirea săvârşirii infracţiunii de neglijenţă în serviciu, prevăzută şi pedepsită de art. 249 al.1 C.pen. din 1968 cu aplicarea art. 5 C .pen. (cu referire la dosarul de pensionare al numitului Matei Emilian).
III. În baza art. 396 al.5 C.pr.pen. raportat la art. 16 al.1 lit.b teza I C.pr.pen. achită pe inculpatul Suciu Daniel Mircea de sub învinuirea săvârşirii infracţiunii de neglijenţă în serviciu, prevăzută şi pedepsită de art. 249 al.1 C.pen. din 1968 cu aplicarea art. 5 C .pen. (cu referire la dosarele de pensionare ale numiţilor Matei Emilian şi Neag Viorel).
IV. În baza art. 396 al.5 C.pr.pen. raportat la art. 16 al.1 lit.b teza I C.pr.pen. achită pe inculpata Oltean Smaranda de sub învinuirea săvârşirii infracţiunii de neglijenţă în serviciu, prevăzută şi pedepsită de art. 249 al.1 C.pen. din 1968 cu aplicarea art. 5 C .pen. (cu referire la dosarul de pensionare al numitului Neag Viorel).

V. În baza art. 396 al.5 C.pr.pen. raportat la art. 16 al.1 lit.b teza I C.pr.pen. achită pe inculpata Popa Viorica de sub învinuirea săvârşirii infracţiunii de neglijenţă în serviciu, prevăzută şi pedepsită de art. 249 al.1 C.pen. din 1968 cu aplicarea art. 5 C .pen. (cu referire la dosarul de pensionare al numitului Neag Viorel).

 

Urmăriți Alba24.ro și pe Google News

Comentează

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *







ȘTIREA TA - trimite foto/video la Alba24 prin Facebook, WhatsApp, sau prin formularul online.

Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate