Connect with us
Advertisement

Actualitate

Șase călătorii cu trenul la preț redus pentru pensionarii din agricultură. PROIECT, la Senat

calatori tren

Publicat

Parlamentarii propun ca agricultorii care se pensionează, cât și ceilalți pensionari să beneficieze anual de 6 călătorii cu preț redus la jumătate pentru tren, clasa a II-a. Dacă nu le vor folosi, atunci vor fi compensați în tichete de masă, prevede o inițiativă legislativă înregistrată la Senat.

Propunerea legislativă pentru modificarea şi completarea Legii nr.147/2000 privind reducerile acordate pensionarilor pentru transportul intern a fost înregistrată la Senat pentru dezbatere în data de 13 martie.

„Pensionarii din sistemul asigurărilor sociale de stat, din sistemul de pensii și asigurări sociale de stat pentru agricultori, precum și pensionarii din celelalte sisteme proprii de asigurări sociale beneficiază anual de 6 călătorii simple cu reducere de 50% din tariful stabilit pentru călătoriile la trenul de persoane clasa a II-a, la transportul intern comun”, prevede proiectul de lege.

De asemenea, pensionarii care nu au folosit, pe parcursul anului, cele șase călătorii cu preț redus pentru tren pot fi compensați cu tichete de masă.

„În cazul în care bilete de valoare nu au fost folosite, în cursul anului, de pensionarii din sistemul asigurărilor social de de stat, din sistemul de pensii și asigurări sociale de stat pentru agricultori, precum și de pensionarii din celelalte sisteme proprii de asigurări sociale, acestea pot fi compensate în tichete de masă”, mai prevede documentul.

„Potrivit unui studiu GfK, tichetele valorice reprezintă un instrument de motivare cu popularitatea ridicată în rândul angajaților, angajatorilor și comercianților parteneri care le acceptă la plată, bonurile de masă fiind cele mai cunoscute și dorite de salariați. De acestea vor beneficia aproximativ 4.537.000 de pensionari, aflați în evidența Casei Naționale de Pensii Publice, precum și cei aflați în evidența Caselor Sectoriale de Pensii”, se precizează în expunerea de motive.

Inițiativa legislativă a fost înregistrată, în procedură de urgență, la Senat, prim for sesizat, decizională fiind Camera Deputaților.

sursa: hotnews.ro, senat.ro

Urmăriți Alba24.ro și pe Google News

Comentează

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *







ȘTIREA TA - trimite foto/video la Alba24 prin Facebook, WhatsApp, sau prin formularul online.

Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement