Connect with us
Advertisement

Eveniment

Șase centre comunitare integrate, finanțate în Alba. Vor asigura servicii medicale, sociale şi educaţionale în mediul rural

Publicat

Șase primării din Alba sunt eligibile pentru înființarea unor centre comunitare integrate, cu finanțare din PNRR. 

Acestea vor asigura servicii medicale, sociale şi educaţionale, în special pentru grupurile identificate aparţinând populaţiei vulnerabile preponderent din mediul rural.

”În calitatea mea de director executiv al DSP Alba am semnat azi primele 3 protocoale de colaborare, dintr-un total de 6, cu primării din județ care, în urma selecției efectuate de către Ministerul Sănătății, sunt eligibile pentru a accesa fonduri în vederea înființării, prin Programul Național de Redresare și Reziliență (PNRR), de Centre Comunitare Integrate.

Este vorba despre primăriile Horea, Roșia de Secaș și Sâncel, urmând ca în zilele următoare să fie semnate protocoalele de colaborare și cu primăriile Cergău, Jidvei și Râmeț” a transmis directorul DSP Alba, Alexandru Sinea.

Semnarea acestor protocoale reprezintă o etapă obligatorie în demersul comunităților locale de accesare a fondurilor puse la dispoziție de către Ministerul Sănătății prin PNRR, fiecare primărie urmând să primească circa 140.000 de euro pentru înființarea unui Centru Comunitar Integrat, bani pentru dotări și construcție.

”DSP Alba garantează astfel susținerea pe care o va acorda primăriilor în ceea ce privește consultanța și demersurile concrete în vederea înființării și apoi a finanțării posturilor de asistenți comunitari ce vor activa în cadrul centrelor comunitare integrate.

Reamintesc că, la nivel național se prevede înființarea a 200 de centre comunitare integrate până în anul 2025 care vor asigura servicii medicale, sociale și educaționale, în special pentru grupurile identificate aparținând populației vulnerabile prepoderent din mediul rural” a adăugat Sinea.

Pentru ce se pot folosi banii

Investiția are un buget național total de 40.200.000 €.

70% din buget (peste 28.000.000 €) va reprezenta un grant financiar la dispoziția celor 200 de beneficiari preselectați pentru construcții noi sau renovări. Restul de 30% (puțin peste 12.000.000 €) presupune selectarea dintr-o listă de echipamente și dotări a pozițiilor care prezintă interes pentru beneficiar.

Bugetul unui proiect va fi compus din:

– Echipamente și dotări selectate dintr-o listă predefinită cu o valoare maximă de 60.300 €;

– Grant financiar la dispoziția beneficiarului pentru realizarea lucrărilor de construcție sau renovare a Centrelor Comunitare Integrate în valoare de 140.700 €;

Data deschiderii platformei pentru încărcarea dosarelor este 30 septembrie 2022.

Data limită încărcare dosare (primii 200 de beneficiari): 15 noiembrie 2023, ora 16:00 (ora României).

Dată limită semnare 200 de contracte: 30 decembrie 2022.

Data limită de implementare a proiectelor: 30 iunie 2025.

Urmăriți Alba24.ro și pe Google News

Comentează

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *







ȘTIREA TA - trimite foto/video la Alba24 prin Facebook, WhatsApp, sau prin formularul online.

Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement