Connect with us
Advertisement

Actualitate

Scandal cu armă de tir sportiv pe strada Livezii din Alba Iulia: Trei bărbaţi, reţinuţi de poliţişti pentru tulburarea liniştii publice

Publicat

Poliţiştii şi jandarmii au intervenit, miercuri, la aplanarea unui scandal izbucnit pe strada Livezii din Alba Iulia. Trei bărbaţi au fost reţinuţi după ce au tulburat liniştea publică, unul dintre ei folosind o armă neletală de tir sportiv, deţinută ilegal.

Citeşte şi FOTO: Scandalul cu focuri de armă de pe strada Livezii din Alba Iulia. Cei trei bărbaţi reţinuţi de poliţişti, duşi la Parchet

Miercuri, 6 august, la 15.08, Poliţia Municipiului Alba Iulia a fost sesizată cu privire la faptul că pe strada Livezii din Alba Iulia avea loc o altercație între mai multe persoane.

La faţa locului s-au deplasat imediat mai multe echipaje de poliţie şi jandarmi care au intervenit pentru aplanarea conflictului, iar din primele cercetări efectuate de poliţişti a rezultat că, în jurul orei 15,00, între F.C.L., de 27 de ani, G.N., de 28 de ani, pe de o parte și I.L.A., de 28 de ani, pe de altă parte, a avut loc un conflict spontan în timpul căruia şi-au aplicat reciproc lovituri.

În timpul conflictului, I.L.A. a folosit o armă neletală cu aer comprimat, cu destinația tir sportiv, provocându-i lui F.C.L. leziuni în zona feţei, victima fiind găsită într-o stare de sănătate bună.

Ulterior a fost transportată la Spitalul din Alba Iulia unde a fost supusă investigaţiilor medicale şi i-au fost acordate îngrijiri.

Din cercetări a rezultat că I.L.A. deţinea arma în mod ilegal, aceasta făcând parte din categoria armelor neletale supuse autorizării.

Poliţiştii au luat măsura reţinerii, pentru o perioadă de 24 de ore, faţă de I.I.A., care este cercetat sub aspectul comiterii infracțiunilor de tulburarea ordinii și liniștii publice, deținerea sau portul fără drept de arme neletale din categoria celor supuse autorizării şi uz de armă fără drept, precum şi faţă de G.N.A. pentru săvârșirea infracțiunii de tulburarea ordinii și liniștii publice şi B.S.R., de 21 de ani, din Alba Iulia, pentru comiterea infracțiunii de favorizare a infractorului, în legătură cu care poliţiştii au stabilit că, după comiterea faptei de către I.L.A., a dus arma neletală şi a ascuns-o la locuinţa sa.

F.C.L., care în prezent este internat în spital, este cercetat sub aspectul comiterii infracțiunii de tulburarea ordinii și liniștii publice.

I.L.A. va fi prezentat Parchetului de pe lângă Judecătoria Alba Iulia, cu propunere de arestare preventivă iar faţă de celelalte două persoane reţinute va fi propusă măsura controlului judiciar.

Urmăriți Alba24.ro și pe Google News

1 Comentariu

1 Comentariu

  1. ggg

    joi, 07.08.2014 at 23:18

    Oameni cu mintea f***** 😉 ce mai…

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *







ȘTIREA TA - trimite foto/video la Alba24 prin Facebook, WhatsApp, sau prin formularul online.

Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement