Connect with us
Advertisement

Actualitate

Scandal cu remanieri și moțiuni de cenzură: DOCUMENTUL care a provocat dezbinarea coaliției de guvernare PNL- USR PLUS

Publicat

Programul care a provocat scandal în coaliția de guvernare. Nota de fundamentare ce conține Ordonanța de Urgență pentru aprobarea Programului Național de Investiţii ”Anghel Saligny” – sau altfel spus,  documentul care a dezbinat Guvernul.

Programul Național de Investiții ”Anghel Saligny” a dus coaliția de guvernare, formată din PNL, USR-PLUS și UDMR, în mijlocul unui scandal cu remanieri și moțiuni de cenzură.

Un document publicat de DCNews prezintă Ordonanța de Urgență a Guvernului pentru aprobarea Programului de Investiții ”Anghel Saligny” – ”PNDL3”, așa cum l-au denumit politicienii USR-PLUS:

Documentul complet poate fi văzut AICI: Programul Anghel Saligny

Notă de fundamentare

Secţiunea 1. Titlul proiectului de act normativ

ORDONANȚĂ DE URGENȚĂ pentru aprobarea Programului Național de Investiţii ”Anghel Saligny”

Secţiunea a 2-a. Motivul emiterii actului normativ

1. Descrierea situaţiei actuale

‘Prin Programul de guvernare, Guvernul României își asumă modernizarea comunităților locale prin realizarea de investiții în infrastructura locală, drumuri județene și locale, infrastructura de apă și canalizare, stații de epurare a apei, extinderea rețelei de distribuție a gazelor naturale, etc.

În prezent, prin Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice şi Administraţiei se derulează Programul naţional de dezvoltare locală, aprobat prin Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 28/2013, cu modificările și completările ulterioare. Programul comasează toate obiectivele de investiţii care vizează infrastructura locală, creându-se posibilitatea implementării unor proiecte de importanţă naţională, care susţin dezvoltarea regională prin realizarea unor lucrări de infrastructură rutieră, tehnico-edilitară şi socio-educativă.

Având în vedere că în perspectiva imediată, prin PNDL urmează să fie finalizate obiectivele de investiții din domeniile drumuri si apă și canal, în număr de 3.419 obiective de investiții cu o valoare finanțată de 22.994 milioane lei, dintr-un total de 6.204 cereri depuse, râmânând un număr de 2.785 de cereri nefinanțate, însumând 26.106 milioane lei, fiind nevoie de continuarea unor astfel de programe în vederea asigurării unei dezvoltări armonioase dintre regiunile României, pentru a putea recupera decalajele de dezvoltare între judeţe şi a asigura creşterea calităţii serviciilor publice la care să aibă acces cetăţenii, contribuind astfel la obiectivul de convergenţă cu economiile statelor mai avansate din Uniunea Europeană.

De asemenea, la Compania Națională de Investiții au fost depuse 554 solicitări pentru drumuri județene și drumuri locale, având o valoare de 8.351 milioane lei,

Având în vedere necesitatea dezvoltării investiţiilor în infrastructura din spaţiul rural şi urban în scopul asigurării de şanse egale pentru atingerea unui standard decent de viaţă a populaţiei este oportună continuarea dezvoltării infrastructurii din spațiul rural și urban, pentru domeniile de drumuri, alimentari cu apă și stații de tratare a apei, sisteme de canalizare și stații de epurare a apelor uzate, poduri și podețe, precum și sistemele de distribuție a gazelor naturale.’

2. Schimbări preconizate

‘Având în vedere prevederile programului de guvernare şi necesitatea dezvoltării investiţiilor în infrastructura din spaţiul rural şi urban în scopul  asigurării de şanse egale pentru atingerea unui standard decent de viaţă al populaţiei se propune iniţierea Programului Național de Investiţii ”Anghel Saligny”, fiind denumit în continuare program.

Crearea unui cadru legislativ nou o să permită unităților administrativ-teritoriale promovarea obiectivelor de investiții, în domeniile eligibile, astfel încât să se poată asigura accesul la servicii esențiale a întregii populații, creșterea calității vieții și evitarea riscului de depopulare în comunitățile subdezvoltate.

Programul se integrează în eforturile concertate ale statului prin instituțiile care gestionează fonduri naționale și europene în vederea atingerii țintelor de conformare la directivele europene în domeniul mediului și apelor.’

Continuarea poate fi văzută AICI: Programul Anghel Saligny

Urmăriți Alba24.ro și pe Google News

Comentează

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *







ȘTIREA TA - trimite foto/video la Alba24 prin Facebook, WhatsApp, sau prin formularul online.

Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement