Actualitate
Scandal de la alcool într-un bar din Lancrăm. Mărul discordiei a fost nota de plată
Jandarmii din Sebeş au intervenit miercuri, 14 noiembrie., pentru aplanarea unui conflict între doi bărbaţi care, aflaţi în avansată stare de ebrietate, nu ajungeau la un consens privind plata alcoolului consumat. Incidentul izbucnise la ora 1.48 în faţa unui bar din localitatea Lancrăm şi a fost semnalat prin apel la 112.
La faţa locului jandarmii au constatat că, pe fondul consumului excesiv de alcool, doi bărbaţi se înjurau şi se ameninţau reciproc cu acte de violenţă. Motivul altercaţiei se pare că a fost o neînţelegere privind plata consumaţiei din localul pe care tocmai îl părăsiseră. Jandarmii au intervenit ferm, au aplanat conflictul şi au prevenit apariţia unor fapte mult mai grave. Cel care a iniţiat scandalul – Robert U. (19 ani) – a fost sancţionat contravenţional cu amendă în valoare de 200 de lei, iar Simi M. (25 de ani), pentru că a participat la episodul de violenţă verbală, a primit un avertisment scris.
Pentru prevenirea unor astfel de incidente, jandarmii reamintesc faptul că “provocarea ori participarea efectivă la scandal, în locuri sau localuri publice” se sancţionează cu amendă de la 200 lei la 1.000 de lei, iar în cazul în care faptele sunt săvârşite în incinta unei instituţii de învăţământ, a unei instituţii de sănătate ori destinate ocrotirii speciale a unor categorii de persoane defavorizate cuantumul amenzii este cuprins între 1.000 şi 3.000 de lei.
Având în vedere că de cele mai multe ori consumul de alcool potenţează pornirile violente, oamenii legii readuc în atenţie faptul că „servirea cu băuturi alcoolice, în localurile publice, a consumatorilor aflaţi în vădită stare de ebrietate, precum şi a minorilor” constituie contravenţie şi se poate sancţiona cu amendă de la 100 la 500 de lei , iar în cazul repetării acestei fapte se poate dispune măsura suspendării activităţii localului public pe o perioada cuprinsă între 10 şi 30 de zile.
Urmăriți Alba24.ro și pe Google News