Un tânăr de numai 16 ani din Blaj este cercetat în stare de arest preventiv după ce ar fi amenințat doi bărbați cu bătaia. Acesta este cercetat și pentru mai multe acte de furt calificat.

Publicitate

Potrivit IPJ Alba, la data de 27 iunie 2023, polițiștii din Blaj au luat măsura reținerii, pentru 24 de ore, față de un tânăr de 16 ani, din Blaj, care este cercetat sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de amenințare și furt în formă continuată.

În sarcina acestuia s-a reținut faptul că, în seara zilei de 26 iunie 2023, în timp ce se afla în fața unei săli de jocuri de noroc, de pe strada Eroilor din Blaj, fiind sub influența băuturilor alcoolice, ar fi avut discuții contradictorii cu doi bărbați pe care i-ar fi amenințat cu acte de violență.

Publicitate
Clinica Balneomed Articol 728x90

Tânărul mai este cercetat pentru mai multe infracțiuni de furt calificat și s-a aflat sub măsura preventivă a controlului judiciar.

În cursul zilei de ieri, 27 iunie, a fost prezentat Parchetului de pe lângă Judecătoria Blaj și ulterior în fața judecătorului de drepturi și libertăți din cadrul Judecătoriei Blaj, care a dispus cercetarea în stare de arest preventiv, pe numele său fiind emis un mandat de arestare preventivă, pentru o perioadă de 25 de zile.