Personalul unui bar din Lancrăm a fost nevoit să apeleze la jandarmi pentru evacuarea unui client recalcitrant. Bărbatul s-a ales cu o amendă în valoare de 500 de lei. Este vorba de un localnic care, sâmbătă, 1 iunie, la ora 4.00, a intrat în conflict cu personalul de serviciu al unui bar situat pe strada Nouă din localitatea Lancrăm.

Publicitate

Aflat în avansată stare de ebrietate şi nemulţumit că barmanul a refuzat să-l servească în continuare cu alcool, bărbatul l-a înjurat şi l-a ameninţat pe acesta cu bătaia. De asemenea, a proferat obscenităţi şi la adresa celorlalţi clienţi care luaseră atitudine împotriva lui şi încercaseră, fără succes, să-l calmeze. Au reuşit însă jandarmii din cadrul Secţiei Sebeş, care, anunţaţi fiind prin apel la 112, au intervenit de urgenţă şi au aplanat incidentul. Identificat ca fiind B.D. (35 de ani), bărbatul a fost sancţionat contravenţional cu amendă în valoare de 500 de lei.

Publicitate
Legal for YOUth Teads 300x250
Publicitate

Pentru prevenirea unor astfel de incidente, jandarmii reamintesc faptul că “provocarea ori participarea efectivă la scandal, în ( … ) localuri publice se sancţionează cu amendă de la 200 lei la 1.000 de lei" şi „servirea cu băuturi alcoolice, în localurile publice, a consumatorilor aflaţi în vădită stare de ebrietate, precum şi a minorilor, constituie contravenţie şi se poate sancţiona cu amendă de la 100 la 500 de lei, iar în cazul repetării acestei fapte se poate dispune, măsura suspendării activităţii localului public pe o perioada cuprinsă între 10 şi 30 de zile".