Actualitate
Scandal în OMV: Un tânăr din Alba Iulia și-a stropit prietenii cu benzină, i-a amenințat că le dă foc și dorea să îi atace cu 3 cuțite

Scandalul s-a produs luni dimineață, în jurul orei 5.30, iar la scurt timp Poliţia Municipiului Alba Iulia a fost sesizată prin apelul de urgență 112.
La faţa locului s-a deplasat imediat o patrulă de siguranţă publică care l-a identificat pe S.M.M. (22 de ani) din Alba Iulia. În urma cercetărilor efectuate s-a stabilit faptul că tânărul, fiind sub influenţa alcoolului, a provocat un scandal în incinta benzinăriei, a aruncat cu sticle de bere, l-a agresat pe un alt tânăr, a declanşat automatul de alimentare cu carburant, stropind cu benzină înspre prietenii săi, pe care i-a ameninţat că le va da foc.
De asemenea, tânărul, care avea supra sa trei cuţite de bucătărie, şi-a ameninţat prietenii, moment în care a fost imobilizat de către poliţiştii care au intervenit pentru aplanarea conflictului.

S.M.M a fost condus la sediul Poliţiei Municipiului Alba Iulia unde i-au fost întocmite actele premergătoare cercetării sub aspectul comiterii infracțiunilor de ultraj contra bunelor moravuri şi portul fără drept al cuţitului, fiind luată totodată măsura reţinerii pentru o perioadă de 24 de ore.
Luni, învinuitul a fost prezentat Parchetului de pe lângă Judecătoria Alba Iulia cu propunerea de arestare preventivă, faţă de acesta Parchetul dispunând măsura preventivă a obligării de a nu părăsi ţara pe o perioadă de 29 de zile.
Cercetările sunt continuate.

Urmăriți Alba24.ro și pe Google News