Connect with us
Publicitate

EVENIMENT

Scandal în Restaurantul „Eden” din Alba Iulia. Trei persoane arestate preventiv după ce s-au luat la bătaie cu administratorul localului

Publicat

Trei persoane au fost arestate în acest sfârşit de săptămână, după ce s-au luat la bătaie şi au provocat un scandal în Restaurantul „Eden” din Alba Iulia. Pe fondul consumului de alcool, mai mulţi clienţi ai localului au început să îşi facă dedicaţii, iar muzica dată la maxim l-a determinat pe administratorul barului să intervină. Deranjaţi de prezenţa acestuia, clienţii au recurs la gesturi extreme.

La data de 26 februarie, ora 0.44, Poliţia a fost sesizată prin apelul unic de urgenţă 112, că în incinta unui bar din municipiul Alba Iulia are loc un scandal în care sunt implicate mai multe persoane. Patrulele de poliţie s-au deplasat la faţa locului şi din primele verificări efectuate a rezultat faptul că Dumitru H. (23 de ani), din municipiul Sebeş, pe fondul consumului de alcool, a avut o altercaţie cu administratorul barului, Cosmin S. (36 ani), din Alba Iulia, după care a urmat o încăierare la care au participat rudele lui Dumitru H. şi mai multe persoane aflate în local: Dumitru H. de 45 ani, Daniel H. de 21 ani, ambii din municipiul Sebeş, Nicolae S. de 34 ani din localitatea Moşna, judeţul Sibiu şi Constantin M. de 35 ani din municipiul Alba Iulia.

În urma încăierării, două persoane au fost transportate cu ambulanţa la Spitalul Judeţean de Urgenţe Alba, Nicolae S., rămânând internat. Lui Cosmin S. i s-au acordat îngrijiri medicale, nefiind necesară internarea acestuia.

Pe baza probelor administrate în cauză, poliţiştii au dispus reţinerea suspecţilor Dumitru Hîrceagă (45 ani), Dumitru Hîrceagă (23 ani) şi Daniel Hîrceagă (21 ani), iar luni, instanţa de judecată din cadrul Judecătoriei Alba Iulia şi-a însuşit propunerea procurorilor din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Alba Iulia şi a emis pe numele celor trei persoane mandate de arestare preventivă pentru o perioadă de 29 de zile.

Aceştia au fost depuşi în Centrul de Reţinere şi Arest Preventiv din cadrul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Alba. În cauză cercetările sunt continuate de către Poliţia Municipiului Alba Iulia, sub aspectul săvârşirea infracţiunilor de „lovire sau alte violenţe”, „distrugere” şi „ultraj contra bunelor moravuri şi tulburarea ordinii şi liniştii publice”.

Urmăriți Alba24.ro și pe Google News

4 Comentarii

4 Comentarii

  1. eu

    luni, 27.02.2012 at 20:46

    doamna/ dsoara redactor, pana la urma Nicolae S a fost sau nu spitalizat? :)))))))) ca ba e internat ba i s-au acordat doar ingrijiri:D..

  2. Alt eu

    marți, 28.02.2012 at 06:25

    @eu -Treci pe la clasa 0 ca acolo se pun bazele citirii. Vezi ca trebuie sa te inscrii la scoala La care e arondata strada ta. Te ajutam ?

  3. Profu'

    marți, 28.02.2012 at 06:31

    Pentru eu – mai baiatule/ fata draga, in aceasta povestire este vorba despre mai multe personaje. E adevarat ca sunt mai multi cu initiala S dar tu trebuie sa fii vigilent si sa observi facand ochisorii mari, ca inainte de S sunt doua cuvinte diferite: Nicolae si Cosmin. Deci ce am invatat noi azi ? Ca Nicolae si Cosmin nu sunt una si aceiasi persoana. Stai jos si maine sa te prezinti cu tata tuns la scoala.

  4. Maical

    vineri, 02.03.2012 at 07:52

    Apropo si bataia a durat mult de tot pana a venit politia. Aia din Sebes erau deja batuti mar. Si tot pe ei ia loat

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *







Dacă ți-a plăcut articolul:


ȘTIREA TA - trimite foto/video la Alba24 prin Facebook, WhatsApp, sau prin formularul online.


Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate



Parteneri: Romania24.ro, Cluj24.ro, Ardeal24,ro, Botosani24.ro. Copyright © 2022 Alba24.ro powered by Independent Media & More. Alba24.ro folosește fluxurile de știri ale agențiilor Agerpres și Mediafax