Actualitate
Scandal în trafic, la Petreşti: Un şofer băut a agresat un bărbat. A fost imobilizat şi dus la secţie

Marţie, în jurul orei 23.00, poliţiştii din Sebeş au fost sesizaţi de către un cetăţean din municipiu, cu privire la faptul că a fost agresat de un individ care era sub influenţa alcoolului şi care şi-a continuat drumul la volanul unui autoturism, pe strada D. Gherea din Petreşti.
Martori la acest incident au fost alte trei persoane care au putut oferi indicii poliţiştilor, legate de identitatea agresorului şi autoturismul cu care se deplasa.
Ulterior agresorul a fost identificat, într-un imobil din apropierea locului unde s-a produs incidentul şi, întrucât emana miros puternic de alcool, poliţiştii i-au cerut să-i însoţească la sediul Poliţiei Municipiului Sebeş.
Bărbatul, D.I.M. (44 de ani) a refuzat, motiv pentru care a fost necesară imobilizarea sa şi conducerea forţată la sediul poliţiei unde a fost testat cu aparatul etilotest care a indicat valoarea de 0.71 mg/l alcool pur în aerul expirat, ulterior fiind condus la spitalul din Sebeş unde i-au fost recoltate mostre de sânge, în vederea stabilirii alcoolemiei.
Pe numele său a fost întocmit dosar penal, sub aspectul comiterii infracțiunii de conducere sub influența alcoolului.
Urmăriți Alba24.ro și pe Google News