O femeie din Alba a fost agresată de soț, iar totul a pornit de la o discuție în contradictoriu. Femeia a anunțat poliția, iar la fața locului a ajuns un echipaj. Fapta a avut loc vineri, 2 februarie, iar cazul a fost comunicat duminică 4 februarie de IPJ Alba. 

Publicitate

Potrivit IPJ Alba, la data de 2 februarie 2024, polițiștii din Sebeș au fost sesizați cu privire la faptul că o femeie de 32 de ani, din localitatea Petrești, județul Alba, a fost agresată de soțul ei.

Din primele cercetări efectuate de polițiști, a rezultat că, la aceeași dată, în jurul orei 14.30, în timp ce se aflau la locuința comună, din localitate, pe fondul unor discuții contradictorii, bărbatul în vârstă de 39 de ani, ar fi devenit violent și și-ar fi agresat soția.

Publicitate
Clinica Balneomed Articol 728x90

În urma aplicării formularului de evaluare al riscului, a rezultat că se impune emiterea ordinului de protecție provizoriu, iar bărbatului i-a fost interzis să se apropie de partenera sa.

Față de acesta, cercetările sunt continuate sub aspectul săvârșirii infracțiunii de violență în familie.