Connect with us

Câmpeni

Scandal într-o familie din comuna Avram Iancu. Un bărbat s-a ales cu dosar penal și ordin de protecție

Publicat

Un bărbat din comuna Avram Iancu este cercetat penal în urma unui conflict în familie. Incidentul a fost semnalat polițiștilor din Câmpeni.

Potrivit IPJ Alba, joi, 8 august, în jurul orei 9.00, polițiștii Secției 9 de Poliție Rurală Câmpeni au fost sesizați de către o femeie de 30 de ani, din localitatea Avram Iancu.

Aceasta reclama că a fost agresată de soțul ei, în vârstă de 35 de ani, din localitatea Avram Iancu.

Din primele cercetări, în timp ce se afla împreună cu soțul ei, la locuința comună din localitatea Avram Iancu, femeia ar fi fost agresată fizic de către soțul ei, pe fondul consumului de alcool și al unor discuții în contradictoriu.

Polițiștii au emis un ordin de protecție provizoriu, prin care i-a fost interzis bărbatului de 35 de ani să se apropie de soția sa.

Cercetările sunt continuate sub aspectul săvârșirii infracțiunii de violență în familie.

Ofelia Stînan are 20 de ani de experiență în presa locală și regională. A absolvit Facultatea de Ştiințe Politice și Administrative, secția Jurnalism. A intrat în echipa Alba24 din anul 2010. vezi mai mult ...

Urmăriți Alba24.ro și pe Google News

Comentează

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *







ȘTIREA TA - trimite foto/video la Alba24 prin Facebook, WhatsApp, sau prin formularul online.

Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement