Connect with us
Advertisement

Eveniment

Scandal într-o familie din Doștat. Un tânăr și-a atacat unchiul cu un briceag

cutit, briceag, atac

Publicat

Un tânăr de 18 ani din Doștat, pe fondul consumului de alcool și a unor neînțelegeri l-a lovit pe unchiul său în vârstă de 35 de ani, cu un briceag în zona omoplatului. Acesta a fost reținut pentru 24 de ore și pe numele său a fost deschis un dosar penal pentru loviri sau alte violențe. 

Potrivit IPJ Alba, polițiștii Secției 7 Poliție Rurală Sebeș. În după amiaza zilei de vineri, 18 octombrie, în urma unui apel prin 112, polițiștii s-au deplasat pe raza localității Doștat unde fusese semnalată o agresiune.

În urma cercetărilor a rezultat că, pe fondul consumului de alcool și a unor neînțelegeri, un tânăr de 18 ani, din Doștat, și-a agresat unchiul, un bărbat de 35 de ani, din aceeași localitate, provocându-i, cu un briceag, o leziune la un omoplat.

Victima a fost transportată la spital, pentru îngrijiri medicale, iar față de agresor a fost întocmit dosar penal, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de lovire sau alte violențe și a fost luată măsura preventivă a reținerii, pentru o perioadă de 24 de ore.

Urmăriți Alba24.ro și pe Google News

Comentează

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *







ȘTIREA TA - trimite foto/video la Alba24 prin Facebook, WhatsApp, sau prin formularul online.

Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement