Scandal într-o familie din Vidra. Un bărbat s-a ales cu dosar penal după ce și-ar fi agresat soția. Femeia a sesizat Poliția.

Potrivit IPJ Alba, marți, 30 iulie, o femeie de 47 de ani, din comuna Vidra a sesizat Poliția Orașului Câmpeni cu privire la faptul că a fost agresată de soțul său.

Din primele cercetări efectuat de polițiști, a rezultat că marți după-amiaza, în timp ce se afla la locuința sa, pe fondul consumului de alcool și al unor discuții contradictorii, bărbatul, în vârstă de 51 de ani, ar fi devenit violent.

Publicitate

Acesta și-ar fi agresat soția și ar fi amenințat-o cu alte acte de violență.

Față de acesta, a fost emis ordin de protecție provizoriu, pentru o perioadă de 5 zile. De asemenea, a fost întocmit dosar penal, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de violență în familie.

Cercetările sunt continuate.