Eveniment
Scandal într-o locuință din Alba Iulia. Bărbat reținut după ce și-a lovit iubita și pe mama acesteia
Un bărbat din Întregalde a fost reținut în urma unui scandal petrecut într-o locuință din Alba Iulia. Acesta și-ar fi agresat iubita și pe mama acesteia.
Potrivit IPJ Alba, miercuri, 15 ianuarie, polițiștii de ordine publică din cadrul Poliției Municipiului Alba Iulia au luat măsura reținerii, pentru 24 de ore, față de un bărbat de 41 de ani, din localitatea Întregalde.
Din verificările polițiștilor, a reieșit că, miercuri seara, o femeie de 50 de ani, din localitatea Întregalde, și fiica ei, în vârstă de 29 de ani, din municipiul Alba Iulia, în timp ce se aflau la domiciliul celei din urmă, ar fi fost agresate fizic de către concubinul femeii de 29 de ani. Conflictul s-a petrecut pe fondul consumului de alcool și al unor discuții purtate în contradictoriu.
De asemenea, în momentul în care femeia de 50 de ani ar fi încercat să apeleze SNUAU 112, bărbatul i-ar fi distrus telefonul mobil.
În urma aplicării formularului de evaluare a riscului a rezultat că se impune emiterea ordinului de protecție provizoriu, pe o perioadă de 5 zile. Bărbatului i-a fost interzis să se apropie de partenera sa și de mama acesteia.
Cercetările sunt continuate sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de violență în familie, amenințare și lovire sau alte violențe.
Urmăriți Alba24.ro și pe Google News