Connect with us
Advertisement

Eveniment

Scandal într-o locuință din Șibot: O femeie a fost agresată de iubit. Ce măsuri au luat polițiștii

Publicat

O femei de 51 de ani din comuna Șibot (Alba) a fost agresată, în noaptea de luni spre marți, de iubit. Pe numele bărbatului, polițiștii au deschis dosar penal și au emis ordin de protecție.

Potrivit IPJ Alba, marți, 16 ianuarie 2024, în jurul orei 02.30, polițiștii Secției 2 Poliția Rurală Vințu de Jos au intervenit la o locuință din comuna Șibot unde a fost semnalat un scandal în familie.

Din primele cercetări efectuat de polițiști, a rezultat că pe fondul consumului de alcool și al unor discuții contradictorii, un bărbat de 56 de ani și-ar fi agresat concubina, o femeie în vârstă de 51 de ani, aceasta având nevoie de îngrijiri medicale.

„Polițiștii au emis ordin de protecție provizoriu, prin care i-au interzis bărbatului să se apropie de partenera sa și au întocmit, pe numele său, dosar penal, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de violență în familie.

Cercetările sunt continuate”, au transmis reprezentanții IPJ Alba.

UPDATE:

„Marți, 16 ianuarie 2024, polițiștii Secției 2 Poliție Rurală Vințu de Jos au luat măsura reținerii, pentru 24 de ore, față de un bărbat de 56 de ani, din comuna Șibot, care este cercetat pentru violență în familie.

În cursul zilei de miercuri, 17 ianuarie, bărbatul va fi prezentat Parchetului de pe lângă Judecătoria Alba Iulia, pentru dispunerea măsurilor legale”, au transmis reprezentanții IPJ Alba.

 

Urmăriți Alba24.ro și pe Google News

Comentează

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *







ȘTIREA TA - trimite foto/video la Alba24 prin Facebook, WhatsApp, sau prin formularul online.

Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement