Connect with us
Advertisement

Eveniment

Scandal într-un bar din Alba Iulia. Trei bărbaţi cercetaţi pentru port ilegal de cuţit în locuri publice

Publicat

Trei bărbaţi au fost reclamaţi la Poliţie, în noaptea de vineri spre sâmbătă, pentru că au provocat un scandal într-un bar de pe strada Toporaşilor din Alba Iulia. Doi dintre scandalagii aveau asupra lor bricege, iar unul ameninţa să îl folosească pentru a deteriora mobila. Cei trei sunt cercetaţi de poliţişti pentru port ilegal al cuţitului în locuri publice.

În urma reclamaţiei, agenţii de siguranţă publică au intervenit, în jurul orei 1.15, pentru aplanarea scandalului şi i-au identificat pe B.N.M., de 21 de ani, G.F.A., de 33 de ani, ambii din comuna Ighiu, care, împreună cu P.C., de 34 de ani, din comuna Janu Mare, judeţul Timiş, au provocat scandalul în bar. Unul dintre bărbaţi ameninţa că va folosi un briceag, pe care-l avea asupra sa, pentru a deteriora mobilierul din bar.

Asupra a doi dintre scandalagii, poliţiştii au găsit, în urma percheziţiei, câte un briceag, motiv pentru care faţă de aceştia au fost întocmite actele premergătoare cercetării sub aspectul comiterii infracţiunii de port fără drept, în locurile publice, a cuţitului.

Urmăriți Alba24.ro și pe Google News

Comentează

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *







ȘTIREA TA - trimite foto/video la Alba24 prin Facebook, WhatsApp, sau prin formularul online.

Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement