Actualitate
Scandal la Abrud: Un tânăr din Alba Iulia a fost agresat de un grup de bătăuşi cu antecedente penale. Aceştia l-au urmărit într-un local din oraş
Un bărbat de 34 de ani din Alba Iulia a fost lovit cu pumnii şi picioarele de trei tineri din Abrud. Victima se afla într-un local din Abrud, când suspecţii, aflaţi sub influenţa băuturilor alcoolice, au provocat un scandal, i-au înjurat pe ceilalţi consumatori, au răsturnat mese, au spart sticle şi l-au lovit pe tânăr cu pumnii şi picioarele.
Pentru a scăpa, tânărul din Alba Iulia s-a refugiat într-un alt local din oraşul Abrud, unde ulterior a fost urmărit de doi dintre agresori, iar unul dintre ei, Daniel-Cristian O., l-a lovit în zona capului cu o sticlă, incident care a determinat consumatorii să părăsească localul.
Victima s-a deplasat la spitalul orăşenesc Abrud pentru îngrijiri medicale unde a fost consultat şi diagnosticat, fără ca acesta să rămână internat.
Sâmbătă dimineaţa, Poliţia oraşului Abrud a fost sesizată prin plângere de către bărbatul de 34 de ani, domiciliat în municipiul Alba Iulia, cu privire la faptul că, vineri, în jurul orei 22.00, a fost victima unei agresiuni săvârşite de Daniel-Cristian O. din oraşul Abrud, într-un local din localitate, pe fondul unor discuţii contradictorii.
Din primele cercetări efectuate în cauză, poliţiştii au stabilit că Daniel-Cristian O. (32 ani), Gheorghe-Ovidiu S. (22 ani) şi Ioan-Marcel M. (19 ani) toţi cu domiciliul în oraşul Abrud, cunoscuţi cu antecedente penale şi aflaţi sub influenţa băuturilor alcoolice, au provocat un scandal într-un local public din localitatea Abrud.
În cauză poliţiştii au întocmit un dosar penal în care cei trei bărbaţi care au provocat scandal sunt cercetaţi sub aspectul comiterii infracţiunii de “ultraj contra bunelor moravuri şi tulburarea ordinii şi liniştii publice”, faptă pedepsită de art. 321, alin. 1 din C.pen. urmând ca, în funcţie de rezultatul cercetărilor să fie dispuse măsuri procedurale legale.
Urmăriți Alba24.ro și pe Google News