Trei tineri sunt cercetați de poliție, după ce în noaptea de 26 spre 27 iunie ar fi bătut un bărbat pe o stradă din Ocna Mureș. Scandalul ar fi pornit de la o șicanare în trafic. 

Potrivit IPJ Alba, în noaptea de 26/27 iunie 2021, în urma unui apel prin 112, polițiștii din Ocna Mureș au intervenit, pe o stradă din oraș, unde a fost semnalată o agresiune. La locul incidentului a fost identificat un bărbat de 34 de ani, din municipiul Cluj Napoca, care a reclamat faptul că a fost lovit de 3 persoane necunoscute.

Publicitate

Cu ajutorul indiciilor și imaginilor puse la dispoziție de victimă, în aproximativ o oră de la sesizare au fost identificați 3 tineri, de 30, 33 și 39 de ani, doi din comuna Unirea și unul din Ocna Mureș județul Alba, ca și persoane bănuite de săvârșirea faptelor cu violență.

Din primele cercetări, a rezultat că, anterior producerii incidentului, între victimă și agresori ar fi avut loc o șicanare în trafic, eveniment care nu a fost semnalat prin 112 sau prin altă modalitate de către niciuna dintre părțile implicate.

Publicitate

Cu ocazia verificărilor efectuate în locul în care s-ar fi produs agresiunea, nu au fost identificate arme albe sau alte obiecte care ar fi putut produce leziuni.

Față de cei 3 tineri, cercetările sunt continuate, sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Aiud, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de lovire sau alte violențe.