Actualitate
Scandal la un bar din Blaj: După ce au băut până dimineaţa, cinci bărbaţi s-au certat din cauza notei de plată. Doi dintre ei s-au ales cu amenzi de la jandarmi
Jandarmii au amendat doi bărbaţi dintr-un grup de cinci persoane din comuna Jidvei, care au făcut scandal în faţa unui local public din Blaj. Aceştia s-au certat din cauza notei de plată, după ce au băut până dimineaţa.
Incidentul a fost semnalat miercuri, în jurul orei 4.00, la un bar situat pe strada Clujului din municipiul Blaj şi pentru aplanarea acestuia a intervenit de urgenţă un echipaj de jandarmerie.
Din verificări a rezultat faptul că mai multe persoane au consumat împreună băuturi alcoolice, încă din ziua precedentă şi, după ce au achitat nota de plată, la ieşirea din local, au început să se certe, să se ameninţe cu acte de violenţă şi să se îmbrâncească.
Un tânăr din grup ar fi achitat singur nota comună de plată, iar în momentul în care le-a cerut celorlalţi să-şi plătească partea nu s-au înţeles asupra sumei de bani pe care fiecare trebuia să o avanseze pentru achitarea consumaţiei comune. Faptul că se aflau în stare vădită de ebrietate i-a împiedicat să găsească o cale amiabilă de rezolvare a incidentului şi, fără intervenţia energică a jandarmilor, situaţia s-ar fi putut transforma într-un episod de violenţă fizică.
Conflictul a fost aplanat, iar doi bărbaţi – Cosmin V. (37 de ani) şi Tudor M. (39 de ani) – au fost sancţionaţi contravenţional cu câte o amendă în valoare de 200 de lei.
De asemenea, întreg grupul de persoane a fost avertizat verbal, îndrumat să evite astfel de comportamente şi respecte normele legale de convieţuire în societate. Oamenii legii au precizat că, în unele situaţii, amenda contravenţională pentru cei găsiţi vinovaţi de provocarea şi participarea la un scandal poate ajunge la un cuantum de 3000 de lei.
Urmăriți Alba24.ro și pe Google News