Uncategorized
Scandal la un bar din Valea Lămăşoi – Albac. Un bărbat din Crăciunelu de Jos a ajuns la spital, după ce a fost lovit cu o bâtă în cap
Duminică, 13 mai, la ora 21.30, Poliţia Oraşului Cîmpeni a fost sesizată de către administratorul unui local public din localitatea Valea Lămăşoi, comuna Albac, cu privire la faptul că între doi consumatori s-a produs un conflict în timpul căruia a fost distrus o parte din mobilierul barului.
În scandal au fost implicaţi Z.A. (45 de ani), din comuna Crăciunelu de Jos şi S.C.C. (20 de ani), din Târgu-Jiu (Gorj), bărbatul din judeţul Alba fiind lovit cu o bâtă în zona capului şi a membrelor superioare, de către celălalt. De asemenea, mai multe obiecte de mobilier din bar au fost distruse.
În urma altercaţiei, victima a suferit leziuni în zona capului şi a membrelor superioare şi a fost transportată cu ambulanţa Spitalul Orăşenesc Cîmpeni, pentru acordarea de îngrijiri medicale.
Împotriva lui S.C.C., a fost întocmit un dosar de cercetare penală sub aspectul comiterii infracţiunilor de distrugere şi ultraj contra bunelor moravuri iar în ceea ce priveşte fapta cu violenţă comisă asupra lui Z.A., încadrarea juridică a faptei urmează să fie făcută în funcţie de concluziile medico-legale.
Urmăriți Alba24.ro și pe Google News