EVENIMENT
Scandal la Valea Lungă: o femeie a fost agresată în propria ei curte. Trei bărbați au fost reținuți de polițiștii din Alba
Trei bărbați au fost reținuți de polițiștii din Alba, după ce au intrat în curtea unei femei și au agresat-o și amenințat-o pe aceasta și pe o altă persoană aflată acolo.
Reprezentanții IPJ Alba au transmis că scandalul s-a produs la Valea Lungă.
În data de 18 mai 2023, Poliția Municipiului Blaj a fost sesizată de către un bărbat, de 39 de ani și o femeie, de 36 de ani, din comuna Valea Lungă, cu privire la faptul că trei persoane ar fi intrat fără drept în curtea femeii.
Din primele cercetări, s-a stabilit faptul că, trei bărbați în vârstă de 45, 31, respectiv 47 de ani, toți din comuna Valea Lungă, ar fi intrat în curtea femeii, ocazie cu care le-ar fi agresat și amenințat pe cele două persoane aflate în această curte.
Pe numele celor trei bărbați, a fost întocmit dosar penal, sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de violare de domiciliu, lovire sau alte violențe și amenințare, iar ulterior bărbații au fost reținuti, pentru 24 de ore, urmând ca în zilele ce urmează, să fie prezentați Parchetului de pe Lângă Judecătoria Blaj, pentru dispunerea măsurilor legale.
Urmăriți Alba24.ro și pe Google News
Dacă ți-a plăcut articolul:
ȘTIREA TA - trimite foto/video la Alba24 prin Facebook, WhatsApp, sau prin formularul online.