Connect with us
Advertisement

Politică

Scandalul Geoană – Ponta. Președintele Senatului: „Zestrea electorală a PSD se micşorează dacă dispare un jucător important de pe scenă”

Publicat

Preşedintele Senatului, Mircea Geoană a fost invitatul „Prime Time News”, marţi,  la Realitatea TV. Vă prezentăm transcriptul emisiunii moderate de Adriana Nedelea.

Rep.: Lămuriţi-ne, domnule Preşedinte, ce vi se întâmplă în acest moment. Rămâneţi în continuare la Senat? Rămâneţi în continuare în PSD? Ce urmează?

Mircea Geoană (MG): În primul rând, cred că suntem pe cale să ne facem de râs cu toată această bâlbâială cu rocada la şefia Senatului, care este imposibilă. Toată această discuţie cu referire la excluderea mea din partid pe un temei pe care nimeni nu îl cunoaşte, toată această discuţie în contradictoriu între liderii partidului nu face decât să întărească un sentiment de confuzie şi de lipsă de busolă cu referire la partidul nostru şi care afectează din păcate întreaga opoziţie şi şansele de a câştiga alegerile anul viitor.

Eu sunt tot mai convins că voturile care au fost date ieri în BPN al partidului şi în Biroul nostru din Senat au fost obţine prin prezentarea prin omisiune a unei situaţii. În primul rând, sunt convins că cei au prezentat ideea cu rocada, că este posibilă rocada fără să se meargă la votul plenului, această chestiune a indus în eroare foarte mulţi colegi din conducere partidului. Pentru că este clar că dacă se punea în balanţă pierderea funcţiei de la Senat faţă de înlocuirea lui Geoană, lumea ar fi fost mai circumspectă. Eu, la votul din Senat, pentru că acolo am participat, pentru că la BPN nu am fost invitat şi regret că nu am fost invitat pentru a spune colegilor mei, faţă în faţă, ochi în ochi, mulţi dintre ei mi-au fost colegi şi m-au sprijinit la Congresul precedent. În grupul din Senat discuţia a fost contradictorie şi majoritatea erau împotrivă, dar votul propus de Ilie Sârbu, cu Victor Ponta de faţă, a fost „sunteţi împotriva deciziei partidului sau sunteţi împotrivă”. Nu a fost un vot cu privire la această situaţie. Cred că această manipulare a unor colegi din partid trebuie să îşi găsească o rezolvare cât mai rapidă, din punctul meu de vedere singurul for care poate să decidă calea de urmat, modul în care ne luptăm cu adversarul politic, cum ne poziţionăm faţă de anumite situaţii conflictuale este Comitetul Executiv al partidului, forul ierarhic superior. Am transmis în această după-amiază o scrisoare colegilor din Comitet şi sper ca acolo să ne adunăm cu înţelepciune, cu calm şi să nu riscăm să ne ducem la sciziunea partidului, pentru că, dacă tot vorbim de excluderea lui Geoană, dacă îl exclud pe Geoană nu mă excluzi pe mine ca partid şi îl excluzi pe Geoană pentru ce reprezintă el pentru electorat, pentru opinia publică, oameni loiali din partid, oameni loiali din afara partidului, relaţiile pe care le-am construit în afara ţării de-a lungul anilor. Părerea mea obiectivă este că zestrea electorală a PSD se micşorează dacă dispare un jucător important de pe scenă, dacă acel jucător dispare.

Rep: Vă propun. domnule Preşedinte. să urmărim filmul zilei şi ne întoarcem la discuţii de îndată. „Să mă bată Dumnezeu dacă înţeleg!”, declaraţi ieri, domnule Geoană, astăzi înţelegeţi ce se întâmplă?

MG: Astăzi înţeleg şi mai puţin decât ieri, pentru că s-a pornit un război fără nicio şansă de reuşită. PSD nu are nicio şansă, zero barat. Votul merge în plen, iar majoritatea şi-a enunţat deja intenţiile, fiind două candidaturi posibile. Ceea ce mă deranjează cel mai mult este această perfidie, pentru că altfel nu pot să îi spun, în care se insinuează că eu aş face jocurile Puterii. Eu nu fac în niciun fel jocul Puterii. Dacă cedarea şefiei Senatului se va întâmpla, pe acolo vor trece principalele semnale ale terenului prin care se va trece pentru alegerile din anul viitor, vor trece chestiuni legate de regionalizări, chestiuni legate de comasarea alegerilor, vor trece chestiuni legate de proceduri electorale, de vot prin corespondenţă. Ceea ce ne propun aceşti lideri ai partidului, se pare mai izolaţi decât părea la început, hai să lăsăm acolo teren liber, să lăsăm tancului sovietic al Puterii teren liber să meargă cu şenilele peste noi şi noi să ne mirăm atunci că primarii noştri şi alegătorii noştri sunt tot mai dezorientaţi şi aleg să dezerteze.

Rep: Dar faceţi jocul puterii, domnule Geoană? V-a căutat cineva din partea Puterii?

MG: L-am auzit înainte să vin la dumneavoastră la un alt post de televiziune pe domnul Ilie Sârbu şi vreau să-i transmit, ca om care a lucrat cu dumnealui şi ca om care l-am pus ministru cu mâna mea, care îl credeam în echipa mea şi pe care îl aud spunând că ştie el sigur că eu m-am întâlnit aseară la un restaurant al armatei cu cei de la UNPR, vreau să-i spun: <Domnule Ilie Sârbu, minţiţi cu neruşinare!>, iar acest tip de intoxicare nu face bine nimănui, nici unui om cu părul alb care are pretenţia că a trecut prin multe în viaţă.

Ceea ce mi s-a reproșat mie în Biroul Permanent din relatări de la colegii mei care au fost acolo, că n-aș fi un om suficient de încredere dacă cumva este suspendat Traian Băsescu, să facă lucrurile care trebuie. Stau și mă uit în ochii celor care spun astfel de gogoriţe și spun: Păi cine a iniţiat dacă nu Mircea Geoană suspendarea lui Băsescu, cine era președintele partidului care a reușit singura moţiune de cenzură la adresa unui Guvern în perioada post-decembristă, dacă nu în mandatul meu? Are cineva o îndoială cu privire la lupta mea cu domnul Traian Băsescu?

Rep: Ieri v-a sunat cineva din partea puterii?

MG: Nu m-a sunat nimeni, m-au sunat câţiva colegi senatori, de la PNL pot să spun, nu spun nume, preocupaţi de ce se întâmplă. Pentru că ei sunt conștienţi că dacă se întâmplă o fractură ireversibilă în PSD și liberalii plătesc preţul. Sunt pe aceeași cracă și unii și alţii. În timp ce domnul Ponta taie cu bomfaierul la craca noastră care înseamnă șansa de a guverna și liberalii simt că aceasta poate să ducă la o ruptură și în cadrul USL.

Rep: Cu alte cuvinte, se rupe PSD?

MG: Dacă oamenii merg către o soluţie atât de aberantă, care cred că este pur și simplu o decizie greșită, pe care nu o încurajez și nu o împărtășesc. Dar dacă și-au pus în cap să excludă un om care a adus 5 milioane și ceva de voturi, un om care reprezintă ceva important pentru partid, cred eu, atunci să nu se mire că tendinţele de vot pentru USL se vor micșora în sondaje și să nu vină cineva să spună că eu fac acest rău pentru că mi-am oferit serviciile pentru acest partid, sunt dispus în continuare să pun umărul, am nevoie de puţin respect și consideraţiune. Cum poate să spună Ponta că am fost 5 ani de zile un lider șovăielnic, că liderul ală șovăielnic l-a făcut om pe Ponta. L-a ridicat împotriva dorinţei partidului.

Rep: V-aţi dori ruperea partidului?

MG: Nu-mi doresc pentru că este partidul meu și casa mea la care am pus și eu câteva cărămizi, cum să doresc răul colegilor mei, cum să doresc răul românilor care au nevoie de o alternativă la actuala putere. În clipa de faţă, pur și simplu cărţile nu sunt la mine, cărţile sunt la niște oameni care cred că un calcul obscur sau le-a rătăcit Dumnezeu minţile, nu știu ce s-a întâmplat cu ei. Să te apuci să dai șefia Senatului, a doua funcţie în statul român. Altă minciună sfruntată pe care nu pot să o las netaxată. Au spus că Geoană s-a întâlnit cu Fondul Monetar de capul lui. Păi noi decidem la Biroul Permanent al Senatului că acceptăm invitaţia Fondului să ne viziteze la Senat, cum am făcut de fiecare dată, au fost colegi din conducerea Senatului, social-democraţi şi liberali pe lângă ceilalţi democrat-liberali şi UDMR şi am participat cu toţii la discuţii foarte dure cu cei de la Fondul Monetar. Mai ales opoziţia spunea: „Domnule, nu vedeţi că măsurile de austeritate nu mai merg, nu vedeţi că oamenii se sufocă, nu vedeţi că moare businessul românesc?”. Ce se întâmplă în ziua în care era o decizie a Senatului să îi primim pe cei de la Fondul Monetar, primesc colegii mei instrucţiuni de la partid şi din păcate şi liberalii au intrat în acest joc absolut stupid, să nu vină la întâlnirea cu Fondul, astfel încât să rămână Geoană cu PDL-iştii şi cu puterea şi să arătăm că Geoană a bătut palma cu puterea. Adică eu imi fac obligaţia mea de preşedinte al Senatului, oferind colegilor mei o tribună în care să vorbească cu Fondul, să îi zică lui Jeffrey Franks: „Măi Jeffrey Franks, nu e aşa cum spui matale! Nu e un succes programul acesta, mor oamenii de foame, se omoară business-urile din România!”.

Rep.: În America aţi mers de capul dumneavoastră? Pe Emil Boc l-aţi invitat de capul dumneavoastră? De asta vă acuză colegii.

MG: Doamna Nedelea, a fost o discuţie şi o decizie în Biroul Permanent să îl invităm pe domnul Emil Boc. Aşa este normal şi este bine să vină în faţa Senatului, în faţa opoziţiei şi să aibă într-adevăr obligaţia să răspundă la întrebări inclusiv incomode. Faptul că domnul Emil Boc nu a anunţat pe nimeni şi a anunţat cu 15 minute înainte că vine la Senat, asta nu mai este vina mea. Este lipsa de politeţe a domnului Boc.

Rep: A deranjat că vreţi să candidaţi din nou la prezidenţiale, domnule preşedinte?

MG: Asta e posibil să fie adevărat. Dar vizita în America, vă spun încă odată, uitaţi-vă la produsul pe care l-am lansat dimineaţă cu Institutul Aspen, o Carte Albă de competitivitate, care este rezultatul vizitei în America unde am participat la boardul acestei instituţii.

Rep: Cică nu aţi fi anunţat partidul şi că aţi mers acolo în calitate de preşedinte al Senatului şi nu aţi anunţat nici Senatul.

MG: Eu mă duc în America de două ori pe an. Am fost toamna trecută în America exact pe acelaşi calapod. Am fost la boardul institutului din care fac parte, am fost la Washington, întâlniri cu conducerea Senatului American, cu Casa Albă, cu opoziţia, l-am întâlnit şi pe viitorul candidat republican la preşedinţie, Mitt Romney, am fost Fox Business la televiziune, mi-am făcut datoria. De fiecare dată când mă duc în America am avut acelaşi reflex de a vorbi de bine de ţara mea, de a spune şi ofurile şi păsurile opoziţiei şi de fiecare dată nu am avut nici un fel de problemă cu colegii de partid.

Rep: Dar v-aţi prezentat ca lider al opoziţiei acolo?

MG: M-am prezentat ca preşedintele Senatului român, ca al doilea om în statul român şi ca un social democrat aflat în opoziţie.

Rep: Vă doriţi un nou mandat la prezidenţiale?

MG: Ştiţi ce se întâmplă, am creat atât de multe discuţii şi nu aş vrea să dau dovadă de inamiciţie faţă de Crin Antonescu, dar am spus un singur lucru care consider că este valabil. Pe noi ne interesează să câştigăm Preşedinţia României la nivelul USL. Cel mai bine plasat dintre candidaţii noştri să meargă şi să câştige, acesta e crezul şi dorinţa mea. Dacă va fi altcineva mai bine plasat, voi face tot ce depinde de mine, cum Crin Antonescu după ce m-a criticat în turul I a pus umărul şi m-a sprijinit în turul II cu onestitate, dacă va fi cazul să candideze Crin şi să fie mai bine plasat voi pune umărul să îl ajut. Dacă cumva o şansă mai bună să meargă în turul II o are un social-democrat pentru că avem o bază electorală mult mai mare decât cea a liberalilor, atunci ne vom gândi şi o să facem o rocadă, nici o supărare.

Rep: Credeţi că domnul preşedinte Victor Ponta a fost deranjat în primul rând de această declaraţie, că veţi candida din nou la prezidenţiale dacă va fi cazul?

MG: Eu cred că este altceva, e ceva care îmi scapă. Cred că e o anumită nesiguranţă a unui tânăr lider de partid care se simte incomodat de cineva care ocupă o masă critică semnificativă în acest partid. Şi eu am avut acelaşi sentiment de disconfort uneori atunci când îl simţeam pe Iliescu sau pe Năstase sau pe Mitrea, care sunt personaje destul de robuste şi care nu întotdeauna au avut intenţii bune faţă de mine, dar care reprezentau ceva în partid şi atunci un lider înţelept care vrea să conducă partidul la victorie înţelege că e nevoie de toţi, chiar dacă întâmplător viziunile noastre nu se potrivesc. Eu nu am o viziune comună cu domnul Iliescu cu privire la social-democraţie sau cu privire la viitorul României, dar asta nu înseamnă că nu trebuie să avem o existenţă civilizată într-un partid care are un singur interes, acela de a câştiga alegerile.

Rep: O schimbare radicală de opinie din partea domnului Ion Iliescu. Ieri spunea ceva, astăzi spune cu totul altceva, că aţi merita o simplă sancţiune dată de Comisia de Integritate a PSD.

MG: Cred că şi dânsul şi alţi colegi din conducerea partidului s-au lăsat influenţaţi sau păcăliţi de nişte pseudo-jurişti pe care îi avem prin partid, unii mai tinerei, alţii aşa-zişi mai experimentaţi, care la comandă au prezentat o situaţie care este artificială şi inexistentă, ideea acestei rocade. Nu există aşa ceva şi până şi un debutant în Senat sau în Camera Deputaţilor ar fi ştiut că acest lucru nu este posibil şi că are nevoie de vot şi cine are majoritatea rezolvă acest lucru. Faptul că au fost induşi în eroare, pe cele câteva capete de acuzare între ghilimele, atât de mulţi colegi de-ai mei, mă obligă şi pe mine, fără patimă, cu calm, cu înţelepciune să spun că aceste chestiuni sunt neadevărate, că nu există nici un reproş pe care mi-l poate face cineva cu privire la munca mea în Senat şi dacă în Senat a mai existat o brumă de rezistenţă la actuala putere, am avut minimele victorii politice din Parlament la Senat şi nu au fost exclusiv datorită faptului că eu conduc Senatul, dar au fost şi datorate mie şi faptul că am fost atacat şi acuzat de actuala putere pentru că încerc să blochez legea prestaţiilor sociale, că ne-am bătut pentru pensii, că am atacat la Curtea Constituţională de unul singur Legea Educaţiei, aceste lucruri sunt şterse cu buretele, aşa cum domnul Ponta încearcă să şteargă cu buretele 5 ani de preşedinţie pe care am avut-o la partid. Acest lucru nu este bun şi nu face bine partidului.

Rep: aţi fost acuzat că aţi face jocul puterii. Sunt şi alte zvonuri care au apărut pe piaţă şi aţi postat şi dumneavoastră pe Facebook:”Vreau să pun punct speculaţiilor, nu plec la nici un alt partid, încetaţi cu prostiile”. Treceţi la UNPR, vă faceţi un ou partid, că înţelegem că Marian Vanghelie îşi face planuri cu dumneavoastră pentru ruperea PSD?

MG: Numai cine doreşte răul opoziţiei şi răul naţiunii române poate să gândească aşa ceva. Repet, este o chestiune cel puţin simpatică, dacă nu cumva este chiar puţin perversă. Cei care mă atacă astăzi oferă actualei puteri a 2-a funcţie în stat şi ultimul bastion împotriva actualei puteri pentru motivele pe care le-am explicat, şi eu sunt cel care face jocul puterii?! Ei vorbesc despre excluderea lui Mircea Geoană, 5.200.000 de voturi, pentru numele lui Dumnezeu, acum 2 ani de zile şi nu ştiu câte or mai fi dintre ele, dar un 10, 20, 30% de simpatie pentru publicul care m-a votat tot mai am. Deci ei vorbesc de scoaterea din partid a unui om care a contribuit la victorii electorale şi uneori la eşecuri electorale, dar care a adus ceva acestui partid şi care reprezintă un nume în ţară şi în străinătate şi ei vorbesc că eu fac jocul puterii?! Ei vorbesc de mine că eu sparg partidul, când ei vorbesc despre excluderea mea?! Acest lucru e atât de cusut cu aţă albă, e atât de mare gogoriţa, încât au început să se prindă şi oamenii obişnuiţi. Vreau să vă spun că au început să se prindă şi oamenii de la baza partidului, că, dacă eu aş fi atât de iresponsabil încât să dau drumul la un chibrit în această atmosferă incandescent, am porni o vâlvătaie care nu se mai stinge niciodată. Cum pot eu să fac aşa ceva partidului care m-a creat, pentru care am candidat şi în ale cărui valori cred? Dacă cineva vrea să mă elimine din jocul politic, eu am dreptul la supravieţuire politică, aici să nu îmi spună nimeni că pe Geoană dă-l afară din partid şi a terminat-o cu politica. Nu ştiu ce fac, dar din punct de vedere a ceea ce reprezint sunt un om care are dreptul la respect din partea colegilor, la propria mea identitate politică, rămân social-democrat toată viaţa. Dacă nu mai au nevoie de mine în partid, să o spună, să meargă la Comitetul Executiv Naţional să spună că „noi vrem să-l dăm afară pe Geoană, cu Senat cu tot”.

Rep: Vă gândiţi să treceţi în barca puterii?

MG: Cum să trec în barca puterii? Mă lupt de atâţia ani de zile, am vorbit de suspendare, de moţiunea de cenzură care a trecut, am câştigat alegerile din România, hai să spunem la nivel naţional să nu mai intrăm în alte conversaţii, eu sunt cel care pentru jumătate de Românie sunt reprezentantul principal al stângii româneşti şi în sondaje se vede acest lucru. La nivel ţării lumea nici nu ştie că Ponta este preşedintele partidului, pentru că durează, publicul nostru este inerţial.

Rep: Dacă nu veţi fi exclus din partid, veţi susţine următoarele proiecte ale PSD?

MG: Uitaţi-vă pe istoricul meu de vot, nu este un vot care să fi fost în afara liniilor de partid.

Rep: Dar tensiunile vor rămâne în partid.

MG: Vor rămâne dacă doresc să le amplifice, eu am spus-o şi cu alte ocazii, eu le-am oferit contribuţia mea pentru succesul nostru şi pentru revenirea PSD la guvernare şi cred că cei care încearcă să minimizeze existenţa mea în partid fac o greşeală pentru că îmi creează un avantaj. Din punctul meu de vedere, dacă cineva doreşte cu tot dinadinsul ca USL să nu facă peste 50% , daţi-l afară pe Geoană şi chit că mă duc acasă şi scriu o carte şi nu fac nimic vă garantez că partidul va pierde 10-20%. Dacă cineva îşi asumă această răspundere, dacă domnul Ponta îşi asumă această răspundere ca prin revocarea sau demiterea mea sau votul PSD împreună cu PDL să scape de Geoană, vă puteţi închipui mârşăvie mai mare decât cineva să spună că PSD votează cu PDL ca să scape de Geoană, este ceva de neînchipuit.

Rep: O ultimă întrebare. Va scăpa PSD de dumneavoastră?

MG: Până la urmă decizia nu mai este a mea. Eu sunt dispus să ajut, dacă nu au nevoie de mine în partid, să o spună şi vom vedea după aceea ce se întâmplă. Eu cred că este o imensă greşeală, nu vreau să o încurajez, tonul meu a fost ferm, pentru că am dorit să răspund unor atacuri care nu sunt adevărate şi necolegiale şi inclusiv lui Ilie Sârbu, care spun încă odată că este o minciună şi că nu se face la vârsta lui, bunic cu nepoţi în casă, să meargă şi să se scălămbăie cu minciuni de acest gen. Eu sunt dispus să pun umărul în continuare şi, dacă au nevoie de mine, să spună, dacă nu, iar să spună, asta e viaţa.

Urmăriți Alba24.ro și pe Google News

1 Comentariu

1 Comentariu

  1. TH

    luni, 14.11.2011 at 09:58

    Iliescu a dat un diagnostic bun: „PROSTANAC” (mare gresala sa pleci la drum lung cu astfel de oameni………si mare gresala sa-i mai pui si in frunte….).

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *







ȘTIREA TA - trimite foto/video la Alba24 prin Facebook, WhatsApp, sau prin formularul online.

Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement