Connect with us
Publicitate

EVENIMENT

Scandalul reacțiilor adverse la vaccinul anti-Covid. De unde a apărut confuzia legată de numărul persoanelor afectate

Publicat

Ministrul Sănătății, Alexandru Rafila, dar și fostul șef al campaniei de vaccinare, colonelul Valeriu Gheorghiță, au adus o serie de precizări legate de scandalul privind numărul de reacții adverse la vaccinul anti-Covid. 

Cei doi încearcă să lămurească o confuzie legată de numărul acestor reacții adverse și de numărul de persoane afectate.

Potrivit unui raport al CNCAV, au existat 41.400 de reacții adverse la vaccin. Informația a fost interpretată ca o dovadă că autoritățile ar fi ascuns pe parcursul campaniei numărul acestor reacții.

Cei doi spun însă că este vorba despre 19.500 de persoane care au raportat asemenea reacții, dar o persoană ar fi putut să aibă mai multe reacții adverse. De aici și diferența.

Ce spune Rafila

Alexandru Rafila a încercat și el să explice situația, invitat la o semisiune de terelviziune.

„Asta nu e în regulă, pentru că orice suferință, și mai ales în cazurile de deces, sunt evenimente tragice, care nu trebuie desconsiderate.

Discuția despre efecte adverse a început dupa un raport anual al Institutului de Sănătate Publicaă, unde sunt date legate de îmbolnaviri și vaccinare.

Cifrele arată că în 2021 au fost 15,8 milioane de persoane vaccinate și au fost 19.700 de persoane care au avut de suferit.

Apoi a apărut o confuzie între această cifra și cea de 41.000 dintr-un raport al CNCAV. Acolo nu se refereau la persoane, ci la numarul de reacții, adică o persoană putea să aibă două sau mai multe.

Problema este că această raportare s-a făcut pentru toate tipurile de vaccin și la toate e aceeași situație, ca și pentru orice medicament.

Fără să desconsider suferința individuală, totdeauna se pun în balanță beneficiul și pericolele.

Am constatat ca vaccinarea a prelungit foarte mult viața oamenilor, pe parcursul istoriei” a spus Rafila în cadrul unei emisiuni la o televiziune națională.

Ce spune raportul

Comitetul pentru vaccinarea COVID condus de colonelul Valeriu Gheorghiță (CNCAV) a întocmit un raport intitulat „ROVaccinare, misiune îndeplinită”, în care prezintă rezultatele activității acestui organism care și-a încetat activitatea la jumătate anului 2022.

În raport se consemnează că doar 41% din populația României a fost vaccinată, că peste 19.500 de persoane au avut reacții adverse, că aproape 2 milioane de doze de vaccin s-au pierdut, iar 7 milioane au rămas în stoc.

Documentul menționează că pentru informarea populației nu a fost prevăzut nici un buget.

Este pentru prima dată când se dau detalii despre persoanele cu reacții adverse severe, pentru care unele au necesitat inclusiv internarea în spital.

De la începutul campaniei de vaccinare și până la sfârșitul anului 2021, au fost clasificate 19.716 cazuri ca
reacții adverse post vaccinare (RAPI) dintre care 17.567 (89.1%) au avut manifestări generale.

În total, au fost înregistrate 41.486 de reacții adverse, pentru că o singură persoană poate avea mai multe reacții.

Cele mai grave reacții adverse:

  • 10 cazuri cu miocardită (6 au necesitat spitalizare), 4 cazuri cu pericardită (unul a necesitat spitalizare) și un caz cu mio-peridardită;
  • 16 cazuri cu manifestări trombotice, 1 caz citoliză hepatică, 1 caz purpură trombocitopenică;
  • 16 cazuri paralizie facială, 2 cazuri neuropatie senzitivă, 1 caz paraplegie flască si 1 caz sindrom Guillain Barre;
  • 424 cazuri cu reactii alergice și 12 cazuri cu șoc anafilactic.

În această perioadă au fost date spre investigare 26 de decese suspecte RAPI, dintre care 25 au fost infirmate, iar pentru un deces investigația încă este în curs de finalizare.

După aceste informații apărute în presă, colonelul Valeriu Gheorghiță, atransmis într-un comunicat că pe durata campaniei a făcut publice toate reacțiile adverse la vaccinul anti-Covid.

Comunicatul lui Valeriu Gheorghiță:

“Ca urmare a informațiilor apărute în spațiul public referitoare la raportul campaniei de vaccinare, în calitate de fost președinte al Comitetului Național de Coordonare a Activităților privind Vaccinarea împotriva COVID-19 (CNCAV), pentru corecta informare a opiniei publice, transmit următoarele precizări de presă:

CNCAV a manifestat permanent transparenţă și disponibilitate în comunicarea tuturor aspectelor legate de organizarea campaniei de vaccinare, cu atât mai mult a celor care vizau reacţiile adverse raportate pe parcursul procesului de vaccinare, aspecte care se regăsesc menţionate în buletinele de presă remise zilnic, în precizările de presă, în cadrul conferinţelor de presă susţinute săptămânal, ori cu ocazia evenimentelor publice la care am participat.

Toate aceste informaţii au fost disponibile public încă de la debutul campaniei de vaccinare, putând fi consultate pe Platforma Naţională de Informare cu privire la vaccinarea împotriva COVID-19 (www.vaccinare-covid.gov.ro).

De asemenea, toate reacţiile adverse raportate pe platforma ANMDMR (https://covid19.anm.ro) de beneficiarii vaccinării sau profesioniştii în domeniul sănătăţii au fost analizate, centralizate şi transmise către baza de date europeană Eudravigilance, platformă pusă la dispoziţie de Agenţia Europeană a Medicamentului pentru fiecare autoritate naţională.

Situaţiile punctuale, cu caracter izolat, au fost riguros documentate medical cu sprijinul personalului de specialitate pentru a se stabili diagnosticul complet şi relaţia de cauzalitate cu vaccinarea împotriva COVID-19.

De fiecare dată, au fost formulate, cu celeritate, precizări pentru corecta informare a populaţiei generale, pentru eliminarea oricăror suspiciuni care ar fi putut plana asupra procesului vaccinării, precum şi a beneficiilor şi riscurilor.

Această manieră de lucru a fost adoptată pentru toate situaţiile legate de procesul de vaccinare.

Totodată, în toate centrele de vaccinare au fost disponibile chestionarele de triaj medical, formularele de consimţământ informat, inclusiv cele de raportare a reacţiilor adverse, aşa cum reiese din precizarea de presă remisă.

CNCAV a fost preocupat permanent de menţinerea încrederii şi credibilităţii în rândul populaţiei referitor la derularea întregului proces de vaccinare şi a încurajat de fiecare dată raportarea tuturor reacţiilor adverse, atât de beneficiari, cât şi de profesioniştii din sănătate.

Datele privind ratele de apariţie a reacţiilor adverse postvaccinale indezirabile (RAPI) pentru fiecare tip de vaccin au fost comunicate zilnic, în buletinele de presă remise, precum şi săptămânal, în cadrul conferinţelor de presă.

Ele sunt încă disponibile pe platforma https://vaccinare-covid.gov.ro/comunicate-oficiale/.

În raportul de activitate al CNCAV (https://vaccinare-covid.gov.ro/…/ROVACCINARE-Final-de…), pentru perioada analizată, RAPI sunt prezentate astfel: – Cazuri (persoane) care au raportat RAPI cu manifestări locale (n=2149) și generale (n=17567), respectiv totalul acestor cazuri (n=19716).

Suplimentar, în același raport este prezentată analiza tipurilor de manifestări de reacții adverse care au fost raportate.

Așa cum este menționat și în raportul de activitate, o persoană putea prezenta una sau mai multe tipuri de manifestări pe diferite aparate și sisteme, de aici reieșind un număr mai mare de manifestări (n=41486).

De unde a apărut confuzia

Confuzia creată în spațiul public a fost generată de diferența firească dintre numărul de persoane care au raportat RAPI, respectiv 19716 cazuri și totalul tipurilor de reacții raportate de acestea, mult mai mare, respectiv 41.486, având în vedere că o persoană putea prezenta mai multe manifestări de reacții adverse.

Spre exemplu, o persoană putea prezenta durere locală, tumefacție locală, roșeață la locul de administrare, febră, durere de cap.

Astfel, aceeași persoană raporta toate aceste reacții adverse.

Vom aduce întotdeauna în atenţia opiniei publice întreaga activitate derulată de CNCAV pentru ca procesul de vaccinare să se desfăşoare organizat şi unitar la nivel naţional, în condiţii de maximă siguranţă şi accesibilitate cât mai ridicată pentru toţi cei care şi-au dorit să beneficieze de vaccinarea împotriva COVID-19.

Raportul de activitate al CNCAV dovedeşte efortul depus de întreaga echipă, alături de profesioniştii din domeniul sănătăţii, precum şi de reprezentanţii autorităţilor centrale şi locale implicate în organizarea campaniei de vaccinare” a precizat Valeriu Gheorghiță, în comunicat.

Urmăriți Alba24.ro și pe Google News

Comentează

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *







Dacă ți-a plăcut articolul:


ȘTIREA TA - trimite foto/video la Alba24 prin Facebook, WhatsApp, sau prin formularul online.


Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate



Parteneri: Romania24.ro, Cluj24.ro, Ardeal24,ro, Botosani24.ro. Copyright © 2022 Alba24.ro powered by Independent Media & More. Alba24.ro folosește fluxurile de știri ale agențiilor Agerpres și Mediafax