Trei persoane au fost sancționate de către jandarmii din Alba cu amenzi în valoare totală de 1.400 de lei, weekend-ul trecut, după ce au provocat scandaluri în municipiul Blaj.

Potrivit Jandarmeriei Alba, primul incident a avut loc sâmbătă, 20 aprilie, pe strada Plopilor, când o persoană  în vârstă de 50 de ani a provocat un scandal și a adus injurii unei alte persoane, fiind sancționată cu o amendă contravențională în valoare de 200 de lei și avertisment pe baza articolului 2, punctele 1 și 24 din legea 61/1991 privind sancționarea faptelor de încălcare a unor norme de conviețuire socială, a ordinii și liniștii publice.

Publicitate

Al doilea incident a avut loc duminică, 21 aprilie, pe strada Livezii, când două persoane de 21, respectiv 22  de ani au tulburat liniștea și ordinea publică prin strigăte, larmă și adresare de cuvinte jignitoare unul către celălalt. De altfel cele două persoane au refuzat să dea informații privind identitatea lor. În urma intervenției efectivelor de jandarmi, persoanele au fost sancționate contravențional cu câte 600 de lei, la punctele 1, 25, 31 din aceeași lege.

Foto: arhivă