Actualitate
Scandaluri din cauza banilor, între mai multe persoane, la Alba Iulia şi Blaj. Jandarmii i-au sancţionat pe contravenienţi
Jandarmii au intervenit, miercuri şi joi noaptea, în două cazuri de conflicte izbucnite între mai multe persoane, la Alba Iulia şi Blaj. Mărul discordiei l-a reprezentat o datorie neonorată la timp, respectiv împărţirea bunurilor într-un caz de divorţ.
Un echipaj de ordine şi siguranţă publică, format dintr-un poliţist şi un jandarm, a intervenit miercuri, 21 noiembrie, pe strada Eroilor din municipiul Blaj şi a aplanat un scandal între doi tineri. Pornind de la o datorie financiară neonorată la timp, cei doi s-au înjurat şi s-au ameninţat reciproc cu acte de violenţă, fără să ţină cont că erau priviţi şi ascultaţi de un număr mare de trecători, printre care şi minori. Intervenţia oamenilor legii a prevenit apariţia unor fapte de natură penală. Pentru fapta săvârşită, Petru L. (20 de ani ) din comuna Şona şi Tiberiu C. (21 de ani) din municipiul Blaj au fost sancţionaţi cu amendă totală în valoare de 400 de lei.
Tot miercuri, un echipaj de jandarmerie a intervenit, în mai puţin de opt ore, de două ori, pentru a linişti doi soţi domiciliaţi într-un bloc de locuinţe de pe strada Samuel Micu din Alba Iulia. Aceştia, aflaţi în proces de divorţ, nu cădeau de acord referitor la partajul bunurilor comune din căsătorie.
Prima dată intervenţia a fost solicitată miercuri, 21 noiembrie, în jurul orei 20.00, iar jandarmii i-au găsit pe cei doi în stare de ebrietate, în timp ce îşi aduceau reciproc acuze şi ameninţări cu acte de violenţă. Conflictul a fost repede aplanat, cuplul a fost îndrumat să apeleze la căile legale pentru rezolvarea diferendelor şi au fost aplicate două sancţiuni contravenţionale sub forma avertismentelor verbale.
Joi, 22 noiembrie, la ora 3.30, prin apel la 112, acelaşi cuplu a cerut din nou ajutor. În urma verificărilor efectuate, jandarmii au constatat că, după soluţionarea conflictului din ziua precedentă, cei doi soţi au continuat să consume împreună băuturi alcoolice, iar în jurul orei 3.20 au avut din nou probleme de comunicare şi divergenţe de opinii. Drept urmare, au declanşat un nou scandal, fără să ia în considerare că ţipetele şi expresiile triviale erau auzite şi de ceilalţi vecini şi fără să ţină cont de recomandările primire mai devreme. Jandarmii i-au împiedicat încă o dată să-şi facă rău reciproc, le-au reamintit să respecte regulile stabilite de lege pentru convieţuirea în societate, iar la final i-au sancţionat contravenţional cu câte o amendă în valoare de 200 de lei.
Foto: arhivă
Urmăriți Alba24.ro și pe Google News