Connect with us
Advertisement

Eveniment

Schimbare iminentă din funcţie a viceprimarului PP-DD, Dorin Şerdean. Cine este favoritul majorităţii din Consiliul Local Alba Iulia

Publicat

dorin serdean Schimbarea din funcţie a viceprimarului Dorin Şerdean de la Primăria Alba Iulia este iminentă. Aceasta va fi votată în următoarea şedinţă de Consiliu Local, în locul lui fiind propus liberalul Gabi Pleşa. Despre această mutare au fost mai multe discuţii la nivel local, însă, potrivit unor surse, se aştepta un aviz de la ANI pentru „verificarea” celui care preia funcţia.

Înlocuirea lui Dorin Şerdean din eşalonul doi al conducerii administraţiei publice locale din Alba Iulia ar fi avut loc mai devreme, însă întârzierea ar fi fost motivată verificarea unei posibile situaţii de incompatibilitate privind unele funcţii pe care le-a deţinut Gabi Pleşa.

De altfel, Dorin Şerdean a recunoscut mai demult că era pregătit pentru schimbarea din funcţia de viceprimar, încă „din prima zi de când am ajuns în administraţia locală”. Când a avut ocazia să schimbe partidul, prin Ordonanţa controversată privind migraţia aleşilor locali, acesta nu a răspuns pozitiv invitaţiei de a se alătura formaţiunii de pe atunci, ACL şi a preferat să rămână la PP-DD.

Dorin Şerdean a ocupat funcţia de viceprimar de aproximativ doi ani, după plecarea din această poziţie a liberalului Simone Albani.

Gabi-Plesa Gabriel Pleșa se află la cel de-al treilea mandat în Consiliul Local al municipiului Alba Iulia. A intrat în acest for în anul 2006, după ce Ion Lazăr și-a dat demisia. În 2010 a fost ales de cetățeni, istoria repetându-se și în 2012.

Potrivit declarației de avere, Gabriel Pleșa deține teren intravilan la Miceşti, de 1.480 mp, cumpărat în 2000 şi altul de 1000 mp, din 2012, deţinute de familie. Are o casă de locuit de 275 mp în Miceşti, construită în 2005 şi deţinută împreună cu familia și un apartament de 54 mp în Cluj, cumpărat împreună cu familia în 2004. Are credit de 43.500 euro, contractat în 2006 şi scadent în 2031 şi descoperire de card de 5.000 de euro. Mai are o colecţie de timbre din 1977, ce nu a fost estimată la o valoare anume.

Din luna decembrie 2012, acesta este director la Electrica Serv Alba Iulia, anul trecut având venituri din salarii de 59.845 lei. Se adaugă veniturile din indemnizaţia de consilier, de 5.902 lei.

Din dividende la Matex SRL, Viva SRL şi Viva Metal SRL, a adunat venituri totale de 98.000 de lei.

Pleşa mai este membru al Clubului Rotary Alba Iulia şi vicepreşedinte PNL Alba.

Urmăriți Alba24.ro și pe Google News

Comentează

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *







ȘTIREA TA - trimite foto/video la Alba24 prin Facebook, WhatsApp, sau prin formularul online.

Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement