Actualitate
Schimbare în funcționarea asociațiilor de la bloc: Redefinirea votului în cazul situațiilor de urgență. Proiect la Senat
O propunere legislativă depusă la Senat prevede schimbarea aritmeticii votului în asociațiile de proprietari, în cazul unor situații de urgență. Astfel, pentru înlolcuirea țevilor de apă, gaze sau căldură dintr-un imobil, ar putea să nu mai fie necesar votul fiecărui proprietar, ci jumătate plus unu din numărul membrilor asociației de proprietari.
Propunerea legislativă pentru completarea art. 25 din Legea nr.230/2007 privind înfiinţarea, organizarea şi funcţionarea asociaţiilor de proprietari prevede introducerea, după aliniatul (1) al art. 25, a unui nou aliniat, cu următorul cuprins:
„Fac excepție de la prevederile alin (1) lit. b) înlocuirea sau reabilitarea coloanelor de apă caldă sau rece, a celor de la gaze sau de căldură pentru țevile care traversează apartamentele, când hotărârea adunării generale se adoptă de majoritatea membrilor asociației de proprietari, jumătate plus unu.”
Conform actualelor prevederi legale, „înlocuirea sau reabilitarea coloanelor de apă caldă sau rece, a celor de gaze sau de căldură se încadrează la investiții și pentru adoptare sunt necesare voturile tuturor proprietarilor, chiar dacă lucrările sunt în regim de urgență”, se arată în expunerea de motive a inițiativei legislative.
Inițiativa legislativă va fi dezbătută în procedură de urgență. Senatul este prima cameră sesizată.
Urmăriți Alba24.ro și pe Google News