Eveniment
Schimbări climatice la Alba Iulia: iarna devine mai blândă. Temperaturi medii lunare înregistrate în perioada 2019 – 2023
Schimbări climatice la Alba Iulia: iarna devine mai blândă. Iarna și-a schimbat profilul în ultimii ani, relevă o analiză a temperaturilor medii lunare înregistrate în municipiul Alba Iulia în perioada 2019 – 2023. Astfel, temperaturile medii în luna „Gerar” au ajuns de la -1,1 grade Celsius în 2019 la + 3,8 grade Celsius în 2023.
Potrivit Planului de Menținere a Calității Aerului pentru județul Alba aferent perioadei 2026-2030, regimul termic al județului Alba reflectă variațiile sezoniere de temperatură, influențate de climatul continental moderat și de diversitatea geografică a regiunii. Conform datelor înregistrate la stația meteorologică Alba Iulia, pentru perioada 2019 – 2023 se observă o tendință generală de creștere a temperaturilor.
Schimbări climatice la Alba Iulia: iarna devine mai blândă
Iarna și-a schimbat profilul în ultimii ani. În luna ianuarie, o lună geroasă cunoscută popular sub numele de „Gerar”, temperatura medie în municipiul Alba Iulia a crescut semnificativ, ajungând de la -1,1 … -2 grade Celsius în 2019 și 2020 la +3,8 grade Celsius în 2023.
Martie a prezentat o variabilitate, cu o temperatură medie mai mare de 7,5 grade Celsius în 2023. Luna mai a avut un vârf de 16,9 grade Celsius în 2022, iar iulie a fost stabilă, cu 22,8 grade Celsius în 2022 și 2023.
Temperatura medie înregistrată în luna septembrie a crescut semnificativ, ajungând la 19,5 grade Celsius în 2023. În octombrie, temperatura medie înregistrată a prezentat o creștere până la 13,3 grade Celsius în 2023.
Astfel, datele indică o încălzire treptată în județul Alba în această perioadă, se precizează în Planul de menținere a calității aerului în județul Alba, perioada 2026 – 2030.
Creșterea temperaturilor influențează negativ poluarea aerului
Temperaturile mai ridicate favorizează formarea ozonului la nivelul solului, un poluant major care poate agrava problemele respiratorii și afecta sănătatea plantelor.
De asemenea, temperaturile crescute stimulează evaporarea compușilor organici volatili (COV), contribuind la formarea smogului fotochimic.
Incendiile de vegetație, mai frecvente și intense în condiții de căldură și secetă, eliberează în atmosferă cantități mari de particule fine și gaze toxice, precum monoxidul de carbon și dioxidul de azot. Aceste particule fine (PM2.5 și PM10) sunt deosebit de periculoase pentru sănătatea umană, putând cauza boli cardiovasculare și respiratorii.
În plus, temperaturile mai ridicate pot modifica circulația atmosferică, afectând dispersia poluanților și contribuind la concentrarea acestora în anumite zone. Astfel, creșterea temperaturilor amplifică problemele de poluare, având un impact negativ asupra sănătății publice și asupra mediului înconjurător.
Urmăriți Alba24.ro și pe Google News