Connect with us
Advertisement

Administrație

Schimbări în Codul Penal la INFRACȚIUNILE RUTIERE: NOI PEDEPSE pentru șoferii aflați sub influența alcoolului și a drogurilor

Publicat

Ministerul Justiţiei a lansat, marţi, în dezbatere publică proiectul de lege de modificare a Codului penal, după ce mai multe articole au fost declarate neconstituţionale de către Curtea Constituţională a României.

Modificările aduc pedepse cu închisoarea în anumite situații în care până acum erau prevăzute măsuri educative, iar în cazul infracțiunilor rutiere le departajează pe cele săvârșite sub influența alcoolui sau a substanțelor psihoactive.

Astfel pentru un șofer băut sau drogat care provoacă un accident mortal sau în urma căruia rezultă persoane rănite poate primi o pedeapsă de la la 1 la 5 ani sau amendă. Pentru șoferii de autovehicule de transport public pedepsele sunt mai mari.

De asemenea au fost modificate și pedepsele pentru circulația pe drumurile publice a mașinilor neînmatriculate sau neînregistrate.

Modificări Codul Penal: Infracțiuni pentru mașini neînmatriculate / neînregistrate

* La articolul 334, alineatele (1), (2) şi (4) se modifică şi vor avea următorul cuprins:

„(1) Punerea în circulaţie sau conducerea pe drumurile publice a unui autovehicul, tramvai, tractor agricol ori forestier neînmatriculat sau neînregistrat, potrivit legii, se pedepseşte cu închisoare de la unu la 3 ani sau cu amendă.

(2) Punerea în circulaţie sau conducerea pe drumurile publice a unui autovehicul, tramvai, tractor agricol ori forestier cu număr fals de înmatriculare sau înregistrare se pedepseşte cu închisoare de la unu la 5 ani sau cu amendă (…)

(4) Conducerea pe drumurile publice a unui autovehicul, tractor agricol sau forestier ori tractarea unei remorci ale cărei plăcuţe cu numărul de înmatriculare sau de înregistrare au fost retrase ori a unui vehicul înmatriculat în alt stat, care nu are drept de circulaţie în România, se pedepseşte cu închisoare de la 6 luni la 2 ani sau cu amendă„.

Modificări Codul Penal: Infracțiuni pentru consumul de alcool și substanțe psihoactive

* După articolul 336 se introduce un nou articol, articolul 336 (1), cu următorul cuprins: „Art. 336 (1). Consumul de alcool sau de alte substanţe ulterior producerii unui accident de circulaţie.

  • 1) Fapta conducătorului unui vehicul de a consuma alcool sau alte substanţe psihoactive, după producerea unui accident de circulaţie care a avut ca rezultat uciderea sau vătămarea integrităţii corporale ori a sănătăţii uneia sau mai multor persoane, până la recoltarea probelor biologice, se pedepseşte cu închisoare de la unu la 5 ani sau cu amendă.
  • (2) Dacă persoana aflată în una dintre situaţiile prevăzute în alin. (1) efectuează transport public de persoane, transport de substanţe sau produse periculoase ori se află în procesul de instruire practică a unor persoane pentru obţinerea permisului de conducere sau în timpul desfăşurării probelor practice ale examenului pentru obţinerea permisului de conducere, pedeapsa este închisoarea de la 2 la 7 ani.
  • (3) Nu constituie infracţiune consumul de substanţe psihoactive, după producerea accidentului de circulaţie şi până la recoltarea probelor biologice, dacă acestea sunt administrate de personal medical autorizat, în cazul în care acestea sunt impuse de starea de sănătate sau de vătămarea corporală a conducătorului auto”.

Urmăriți Alba24.ro și pe Google News

Comentează

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *







ȘTIREA TA - trimite foto/video la Alba24 prin Facebook, WhatsApp, sau prin formularul online.

Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement