Connect with us
Publicitate

Actualitate

Schimbări în programul RABLA 2019. Vezi cum poți beneficia de banii de la stat

rabla 2

Publicat

Autoritățile au anunțat recent alocarea fondurilor necesare pentru Programul Rabla 2019 care face parte din strategia națională pentru protecția mediului.

Programul, care se adresează persoanelor fizice, permite celor interesați să-și achiziționeze vehicule noi, mai puțin poluante. Suma maximă până la care se poate ajunge prin intermediu acestui program este de 9.000 de lei.

Conform romaniatv.net, începând cu acest an, programul are prevăzute câteva modificări, și anume: Vehiculul de înlocuit trebuie să fie mai vechi de 8 ani,  să aibă valabilă inspecția tehnică periodică, persoana să aibă domiciliul în România. De asemenea, o altă condiție este ca solicitantul să nu aibă datorii la stat.

Ordinului Ministerului Mediului nr. 661/2017 privind aprobarea Ghidului de finanțare a Programului de stimulare a înnoirii Parcului auto național 2017-2019 spune că prima pentru casarea unei mașini vechi se menține și în acest an la valoarea de 6.500 de lei.

Cei interesați pot obține în plus un ecobonus de 1.000 de lei și/ori unul de 1.700 de lei, în funcție de caracteristicile mașinii pe care intenționează s-o cumpere. Așadar, în acest an, românii care vor să-și schimbe mașina veche vor putea obține cel mult 9.200 de lei.

În acest an, prima de casare este aceeași ca cea din 2018, adică 6.500 de lei iar mașinile nou achiziționate trebuie să producă maximum 120 g CO2/km, limită mai mică decât cea de anul trecut, 130 g CO2/km.

În cazul achiziționării unui vehicul care nu produce mai mult de 96 g CO2/km, se va putea primi un ecobonus de 1.000 de lei iar în cazul achiziționării unui vehicul hibrid, solicitantul va putea primi ecobonusul suplimentar de 1.700 de lei.

Sursă: românia24.ro

Urmăriți Alba24.ro și pe Google News

Comentează

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *







ȘTIREA TA - trimite foto/video la Alba24 prin Facebook, WhatsApp, sau prin formularul online.

Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate