Administrație
UPDATE: Schimbări la conducerea Prefecturii Alba. Cine îl înlocuieşte în funcţie pe prefectul Gheorghe Feneşer
În contextul în care Guvernul Cioloş a anunţat deja că sunt posibile schimbări în mai multe judeţe, nici Alba nu a scăpat de „remaniere”. Este pregătită o listă cu mai mulţi prefecţi vizaţi, printre care este şi Gheorghe Feneşer.
UPDATE: Guvernul a confirmat oficial, într-un comunicat de presă, decizia luată joi de eliberare din funcţie a prefectului Gheorghe Feneşer, alături de alţi opt prefecţi din ţară, în urma evaluării activităţii acestuia.
De asemenea, a fost numit oficial în funcţia de prefect Cornel Murg (până joi, subprefect).
Vezi GUVERN: Noul prefect de Alba este Cornel Murg. Fostul subprefect îl înlocuieşte în funcţie pe Gheorghe Feneșer
Funcţia de prefect i-a revenit lui Cornel Murg, în prezent subprefect, iar în locul acestuia din urmă ar putea să fie numit, potrivit unor surse, Dan Aurel Pricăjan, patronul reprezentanţei Dacia din Alba şi fost prefect de Hunedoara. Dacă Murg este din sfera PSD, Pricăjan este apropiat PNL.
Cornel Murg (64 de ani) este subprefect de Alba din 2012 (pe vremea când prefect era actualul deputat PNL Dan Simedru). Anterior, a fost preşedinte PSD Cugir, consilier judeţean şi a mai prins un alt mandat de subprefect, în 2009.
Murg este licenţiat în inginerie managerială şi tehnologică, din anul 2000, al Universităţii Tehnice Cluj-Napoca. Tot la această instituţie de învăţământ superior a finalizat studiile de masterat privind tehnologiile moderne de fabricaţie a pieselor din materiale plastice şi compozite.
Are 2 brevete de invenţie, a fost angajat la Uzina Mecanică Cugir, preşedinte la SOCOM Cugir şi viceprimar al oraşului Cugir (2000-2004). A fost coordonator a 4 proiecte cu finanţare nerambusabilă Phare. În perioada 1994-2000, a fost consilier local în cadrul CL Cugir, din 2004 devenind membru al Comisiei de Urbanism al acestui for.
Dan Aurel Pricăjan (50 de ani) este originar din judeţul Hunedoara şi deţine reprezentanţa de automobile Dacia-Renault din Alba. A fost prefect de Hunedoara în perioada 2005-2009, subprefect şi apoi inspector gubernamental până în 2013. De profesie, este inginer constructor, fiind absolvent al Universităţii „Traian Vuia” Timişoara (1990), Facultatea de Construcţii Civile Industriale şi Agricole şi al celei de Ştiinţe Economice la Universitatea de Vest Timişoara.
Purtătorul de cuvânt al Guvernului, Dan Suciu, a confirmat, săptămâna trecută, posibilele schimbări din funcţie ale unor prefecţi: “A fost o trecere în revistă a activităţii prefecţilor şi o analiză a comportamentului, atât în ceea ce priveşte capacitatea de a reacţiona, cât şi dorinţa de a nu se implica politic în campania electorală. Sigur că această evaluare s-a făcut, vor urma în cel mai scurt timp, probabil până la finalul lunii, schimbări care vor viza un număr semnificativ de prefecţi”.
Potrivit acestuia, “va fi o numire a prefecţilor noi pe baza unei selecţii între înalţii reprezentanţi ai Guvernului sau persoanele care s-au remarcat printr-o activitate de gestiune a administraţiei publice şi care nu sunt implicaţi politic în perioada care va urma. Aşadar, în cel mai scurt timp, vom avea un număr semnificativ de prefecţi schimbaţi”.
Referitor la schimbarea din funcţie, actualul prefect de Alba, Gheorghe Feneşer, a declarat pentru Alba24 că în opinia sa, după plecarea lui Victor Ponta de la Guvern, ar fi trebuit oricum schimbaţi toţi miniştrii şi reprezentanţii Executivului. De asemenea, a spus că toate prefecturile au termen 26 februarie pentru a trimite evaluarea activităţii la Guvern.
„Iniţial am preluat funcţia de prefect pentru opt luni şi am rămas apoi trei ani”, a spus Gheorghe Feneşer.
Reamintim că Feneşer a preluat oficial funcţia de prefect din ianuarie 2013. Anterior, funcţia a fost deţinută, timp de două luni, de Flaviu Cozuc.
Urmăriți Alba24.ro și pe Google News