Schimbări majore pentru șoferi în UE: ITP-ul va putea fi făcut în alt stat. Eurodeputații din Comisia pentru Transport și Turism au aprobat marți revizuirea legislației privind inspecțiile tehnice auto în Uniunea Europeană. Printre principalele schimbări se numără posibilitatea efectuării ITP-ului în alt stat membru, introducerea unor controale pentru mașinile electrice și măsuri stricte împotriva manipulării kilometrajului.

Publicitate

Comisia pentru Transport și Turism din Parlamentul European a adoptat raportul privind actualizarea regulilor europene pentru inspecțiile tehnice auto, un pas important spre modernizarea sistemului și adaptarea acestuia la noile tehnologii.

Una dintre cele mai importante modificări vizează mobilitatea șoferilor în interiorul Uniunii Europene.

Astfel, inspecția tehnică periodică va putea fi realizată și într-un alt stat membru decât cel în care este înmatriculat vehiculul.

În acest caz, proprietarul va primi un certificat temporar de conformitate, valabil șase luni, urmând ca verificarea completă să fie efectuată ulterior în țara de origine.

Publicitate

În ceea ce privește frecvența controalelor, eurodeputații au respins propunerea Comisiei Europene de a introduce inspecții anuale pentru mașinile mai vechi de 10 ani.

Schimbări majore pentru șoferi în UE: ITP-ul va putea fi făcut în alt stat

Se menține, astfel, regula actuală, care prevede efectuarea ITP-ului o dată la doi ani. Argumentul invocat a fost lipsa unor dovezi clare că o frecvență mai mare ar reduce semnificativ numărul accidentelor.

Noile reguli vin însă cu schimbări importante în ceea ce privește verificările tehnice. Sistemele moderne de siguranță, precum airbagurile sau frânarea automată de urgență, vor fi incluse în controalele periodice.

De asemenea, vor fi introduse teste specifice pentru vehiculele electrice și hibride, pe fondul creșterii numărului acestora în trafic.

Publicitate

Pentru combaterea fraudelor din piața auto, în special manipularea kilometrajului, service-urile vor avea obligația de a înregistra valorile odometrului la fiecare intervenție. În paralel, producătorii vor contribui la crearea unor baze de date naționale cu informații despre vehiculele conectate.

O altă măsură importantă prevede că mașinile care fac obiectul unor rechemări în service și nu au fost reparate nu vor mai putea trece inspecția tehnică.

Pentru reducerea poluării, eurodeputații susțin introducerea unor teste privind emisiile de particule și oxizi de azot, însă aplicarea acestora va rămâne la latitudinea statelor membre.

Publicitate

Totodată, verificările tehnice vor deveni obligatorii și pentru motocicletele cu o capacitate mai mare de 125 cmc, inclusiv cele electrice.

În plus, controalele rutiere vor fi extinse pentru a include verificarea emisiilor și, acolo unde este cazul, a nivelului de zgomot produs de vehicule.

Proiectul legislativ urmează să intre în negocieri cu statele membre, iar forma finală va fi stabilită în urma discuțiilor dintre Parlamentul European și Consiliul Uniunii Europene.