Actualitate
SCHIMBĂRI pentru ȘOFERI: Amenzile de circulație ar putea fi plătite oriunde și în termen de maximum 15 zile
Un proiect de lege aflat în Parlament va face posibilă plata amenzilor oriunde, iar termenul de achitare al acestei creanțe va fi de 15 zile, față de 48 de ore, în prezent, a anunțat, joi, într-o conferință de specialitate, Valentin Mavrodin, director general, Direcția Generală Trezorerie și Contabilitate Publică din Ministerul Finanțelor Publice (MFP).
„Există un proiect de lege cu privire la plata amenzilor, iar în faza pilot să fie cuprinse persoanele fizice care plătesc amenzile de circulație. Am creat o infrastructură, care este proiect de lege în Parlament în momentul de față, ce va da posibilitatea de plată a unei amenzi oriunde, iar noul proces verbal standard va conține informații despre modalitatea de plată. Practic, orice sistem care permite plata către o autoritate locală. Plata se va face într-un cont unic, deschis la nivelul Ministerul Finanțelor Publice. Procesul verbal va fi introdus în sistem de către polițist și se va transforma, astfel, într-o creanță electronică (…) Toate procesele verbale vor avea o serie unică de înregistrare, care are și cifra de control, și o structură de evidență a plății. Pe procesul verbal vor fi pretipărite seria unică a procesului verbal și contul unic, iar polițistul va trebui să completeze doar suma și CNP-ul persoanei. În acest mod, toate informațiile se vor reconcilia imediat. Plata amenzilor se va face oriunde, inclusiv pe internet, iar termenul de plată de 48 de ore va fi înlocuit cu cel de 15 zile”, a explicat Mavrodin.
Pe de altă parte, reprezentantul MFP a precizat că un alt proiect ce urmează să fie implementat începând din ianuarie 2016 se referă la faptul că platforma Ghișeul.ro va face parte dintr-un sistem integrat.
„Cred că trebuie să abordăm lucrurile mai direct, să lăsăm formalitatea deoparte. Dacă vorbim de plăți electronice, așa cum un comerciant vinde produse într-un magazin, așa și statul vinde taxe și impozite. De foarte mulți ani, nu se înțelege că nu e suficientă doar dezvoltarea unui mijloc de plată, fără a fi însoțit de ceea ce se dorește a se plăti prin instrumentul respectiv. Mă refer aici la Ghișeul.ro. Dacă se vorbea de un număr de aproape 180 de unități administrativ-teritoriale, după cum probabil știți în România sunt 3.228 de primării, care, potrivit legii, au un caracter autonom și care ar trebui să livreze aceste informații privind cuantumul obligațiilor de plată către contribuabili. Ce am încercat să facem și am reușit pe această zonă, am emis o reglementare prin care devenim noi acceptatori de plată cu cardul și atunci toate instituțiile din România care colectează impozite și taxe nu vor mai avea drept de opțiune dacă se plătește sau nu un impozit cu cardul, pentru că o să oferim noi acest serviciu pentru ei. De asemenea, platforma Ghișeul.ro va fi integrată cu proiectul nostru de dezvoltare a infrastructurii de trezorerie. Este un proiect din bani europeni, contractul de finanțare va fi semnat în luna decembrie, iar din ianuarie 2016 vom începe deja implementarea”, a spus Valentin Mavrodin.
Piese auto originale și aftermarket la prețuri convenabile pe platforma online Auto-Zilla.ro.
Acesta a adăugat că, din punct de vedere al infrastructurii, se are în vedere prezentarea unui proiect „în care am creat un sistem electronic de comunicare între toate instituțiile publice din România”.
„Infrastructura are la bază informații pentru managementul bugetar. Am reușit să creăm o bază de date unică cu toate instituțiile publice din România și pe care o vom publica pe adresa noastră de internet în perioada următoare. Din 13.700 de instituții publice existente în România la ora actuală, 7.500 sunt deja conectate la sistem. Există o infrastructură prin care instituțiile publice pot transmite centralizat informații în timp real. În cadrul acestui proiect vor lucra consultanți angajați pe perioadă determinată, selectați extrem de riguros. Noi am venit cu propunerea ca un astfel de consultant să poată primi 5.000 de euro net/lună ca angajat pe o perioadă de trei ani. Procedura de angajare va fi extrem de transparentă”, a subliniat Mavrodin.
sursa: agerpres.ro
Urmăriți Alba24.ro și pe Google News