Connect with us
Advertisement

Actualitate

„Şcoala Altfel”: Peste 900 de elevi din Alba vor învăţa despre cultura tradiţională

Publicat

Asociaţia Artă şi Tradiţii Meşteşugăreşti Alba (ATMA) desfăşoară în mai multe şcoli şi licee din judeţul Alba activităţi de promovare a culturii tradiţionale. Cu titlul „Şcoala Altfel –  Să ne cunoaştem tradiţiile”, acestea au loc în perioada 2-6 aprilie.

Membrii Asociaţiei ATMA au prezentat Inspectoratului Şcolar Judeţean Alba o ofertă educaţională pentru săptămâna „Şcoala Altfel”, prin care propune şcolilor din judeţ ca o zi din această săptămână să fie rezervată culturii tradiţionale. În urma acestei propuneri, un număr mare de şcoli din judeţul Alba au fost interesate de acest proiect. Au fost selectate şcoli din Ocna Mureş, Noşlac, Războieni, Blaj, Sântimbru, Alba Iulia, Şard şi Daia Română, iar elevilor le vor fi prezentate filme tradiţionale, legate de această perioadă calendaristică, se vor purta discuţii despre obiceiurile populare vizionate şi importanţa acestora în satul tradiţional. De asemenea, cei 950 de elevi din şcolile menţionate vor primi în dar, din partea Bibliotecii Judeţene „Lucian Blaga” Alba, câte o carte adecvată vârstei lor.

Prin proiectul Şcoala Altfel –  Să ne cunoaştem tradiţiile, Asociaţia ATMA, al cărei scop este şi de a promova activităţile Centrului de Cultură „Augustin Bena” Alba, a propus dascălilor acestor şcoli şi oportunitatea de a vizita clasele de meşteşuguri tradiţionale, aparţinătoare instituţiei de cultură judeţeană. Astfel, o parte din elevii acestor şcoli vor vizita clasele externe de meşteşuguri tradiţionale ale Şcolii de Arte, din localităţile Bucerdea Vinoasă şi Săsciori, având posibilitatea şi de a experimenta meşteşugul ţesutului, respectiv olăritului, sub îndrumarea dascălilor Ileana Măhăra şi Lucia Bratu.

Din echipa de proiect fac parte Petruţa Pop, Georgeta Orian, Marinela Baba, Marinela Popa, Adriana Ţuţuianu, Ioan Mihălţan, Monica Jorj, Adina Petrescu, Veronica Inel, Viorel Cioflică, Liudmila Cioflică şi Cosmina Isăilă. Partenerii acestui proiect sunt Consiliul Judeţean Alba, Centrul de Cultură „Augustin Bena” Alba, Biblioteca Judeţeană „Lucian Blaga” Alba şi Asociaţia Tradition Grup.

Foto: arhivă

Urmăriți Alba24.ro și pe Google News

Comentează

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *







ȘTIREA TA - trimite foto/video la Alba24 prin Facebook, WhatsApp, sau prin formularul online.

Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement