Actualitate
Școala Gimnazială „Liviu Rebreanu” din Alba Iulia va intra în reabilitare. Investiție de peste 1,7 milioane lei
Consilierii locali din Alba Iulia vor avea de aprobat, în ședința de marți, 29 ianuarie, indicatorii tehnico-economici actualizați faza PT pentru obiectivul „Reabilitare clădire Școala Gimnazială Liviu Rebreanu Alba Iulia”.
În urma încheierii contractului de achiziție nr. 95260 din 03.10.2018 cu asocierea SC Alfa Construct SRL – lider de asociere și SC Capitel Proiect SRL Alba Iulia, având ca obiect elaborarea proiectului tehnic, detalii de execuție, caiete sarcini, documentația tehnică pentru obținerea autorizației de construire, certificat energetic, documentații tehnice pentru obținerea avizelor și acordurilor necesare realizării obiectivului „Reabilitare clădire Școala Gimnazială Liviu Rebreanu Alba Iulia”, execuția lucrărilor propriu-zise și asistența tehnică din partea excutantului s-au modificat parametrii economici, valoarea devizului general actualizat este de 1.740.528,57 lei cu TVA, din care C+M 1.319.742,69 lei cu TVA, capacitățile fizice rămânând neschimbate. Valoarea aprobată inițial prin HCL nr. 60 din 16.02.2018 , respectiv la faza DALI, a fost de 1.968.589,07 lei cu TVA, din care C+M 1.524.940,67 lei cu TVA.
Pentru realizarea obiectivului, din suma necesară de 1.740.528,57 lei cu TVA a fost aprobată de la bugetul de stat valoarea de 1.282.595,74 lei, diferența de 457.932,83 lei fiind suportată din bugetul local și din alte surse constituite potrivit legii.
Potrivit expunerii de motive a proiectului, necesitatea realizării investiției este o consecință a stării de degradare în care se află clădirea. În baza concluziilor din expertiza tehnică și a datelor din dosarul de audit energetic rezultă ca necesare realizarea lucrărilor de reparații la acoperiș (astfel încât să se asigure cerințele de rezistență și stabilitate, de asigurarea etanșeității) și lucrări de reabilitare termică prin termoizolarea pereților exteriori, a soclului cu polistiren, finisate cu tencuială structurată culoare crem și gri, termoizolarea planșeului peste etajul 2, în pod, cu vată bazaltică rigidă și termoizolarea planșeului peste subsol, la tavanul subsolului, cu polistiren extrudat ignifugat.
Clădirea are un regim de înălțime Sp+P+2E, înălțimea maximă fiind de 14,34 metri. Suprafața construcției este de 1.268 mp, iar suprafața desfășurată este de 4.234 mp.
Urmăriți Alba24.ro și pe Google News