Actualitate
Scriitorul albaiulian Aurel Pantea, distins cu Ordinul „Meritul Cultural” în grad de Cavaler din partea președintelui Iohannis
Scriitorul albaiulian Aurel Pantea a primit Ordinul „Meritul Cultural” în grad de Cavaler, Categoria A – „Literatura”, din partea președintelui Klaus Iohannis. Distincția a fost oferită cu ocazia Zilei Culturii Naționale.
Ordinul „Meritul Cultural” se acordă atât instituțiilor cât și personalităților care, prin activitatea lor, contribuie la educarea prin cultură a publicului de toate vârstele, transmite Biblioteca Județeană Alba.
”Poetul Aurel Pantea a oferit de-a lungul timpului cititorilor săi o operă poetică impresionantă nu atât prin volum cât mai ales prin valoare. Primul în inițierea unor proiecte culturale de interes național, posesor al mai multor premii de prestigiu, acum, iată, colegul nostru este onorat cu o excelentă distincție, „Meritul Cultural” în grad de Cavaler. Este o recunoaștere a valorii operei sale în pragul senectuții, dar și o deosebită mândrie a noastră a tuturor celor care i-am fost alături de-a lungul timpului”, declară Cornel Nistea, președintele Filialei Alba-Hunedoara a Uniunii Scriitorilor din România, filială al cărei membru fondator este Aurel Pantea.
De-a lungul timpului, scriitorul Aurel Pantea a avut intense colaborări cu Biblioteca Județeană „Lucian Blaga” Alba, atât în calitate de scriitor cât și de fost Președinte al Filialei Alba-Hunedoara a Uniunii Scriitorilor din România.
,,Suntem onorați că am putut fi alături de scriitorul Aurel Pantea în toți acești ani și am dori să îl asiguram de deplina noastră dorință de a sprijini și în continuare elitele literare”, a declarat Silvan Stâncel, manager al Bibliotecii Județene “Lucian Blaga” Alba.
Urmăriți Alba24.ro și pe Google News