Connect with us
Advertisement

Actualitate

Scrisoare către conducerea partidului: PNL Alba Iulia cere retragerea proiectului pentru noul Cod Rutier din dezbatere publică

Publicat

PNL Alba Iulia nu susține prevederile noului Cod Rutier. Liberalii din Alba sunt de părere că legea ar trebui să fie retrasă din dezbatere publică, până când infrastructura și salariile din România vor ajunge la nivelul țărilor dezvoltate din Europa. Ba mai mult, în acest sens, vor transmite secretarului general al PNL, în scris, opinia organizației, prin care aceștia cer retragerea din dezbatere a proiectului.

„În calitate de președinte al PNL Alba Iulia, în baza acordului Biroului Municipal, voi transmite secretariatului general hotărârea noastră prin care cerem retragerea din dezbatere publică a proiectului Codului Rutier avansat de Ministerul Administrației și Afacerilor Interne. Până când infrastructura rutieră nu este una la nivel european, la fel ca și salarizarea conducătorilor auto, noul cod are prevederi exagerate și aberante pe alocuri. Este clar că avem nevoie de reglementări noi, de disciplină rutieră, dar până aici e nevoie de prevenție. Iar cât timp, de cele mai multe ori, polițiștilor rutieri li se cere să adune amenzi la <plan>, șoferii vor fi în continuare vânați, iar această procedură nu presupune încredere și normalitate. Prevenția este cheia oportună de disciplina în trafic, nu prevederile excesive într-o țară aflată încă pe ultimul loc la capitolul autostrăzi. Iar prima măsura ar fi ca acei <tehnocrați> care au generat noul cod rutier sa fie trimiși în delegație de la București la Arad fără girofar!”, a declarat liderul PNL Alba Iulia, Florin Roman.

Urmăriți Alba24.ro și pe Google News

Comentează

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *







ȘTIREA TA - trimite foto/video la Alba24 prin Facebook, WhatsApp, sau prin formularul online.

Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement